Constantin Niţă îşi deleagă atribuţiile de conducere de la PSD Braşov - Mediafax

Constantin Niţă îşi deleagă atribuţiile de conducere de la PSD Braşov

Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, nominalizat ca ministru al IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri, îşi va delega atribuţiile de conducere unei echipe care va fi numită la începutul lunii ianuarie.

149 afişări

Imaginea articolului Constantin Niţă îşi deleagă atribuţiile de conducere de la PSD Braşov

Constantin Niţă îşi deleagă atribuţiile de conducere de la PSD Braşov (Imagine: Mediafax Foto)

Constantin Niţă, proaspăt desemnat la conducerea Ministerului IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că se pregăteşte să îşi delege atribuţiile pe care le are în calitate de preşedinte al filialei judeţene a PSD Braşov unei echipe din cadrul partidului. Niţă a anunţat că schimbarea se va produce într-o şedinţă care va avea loc imediat după sărbători, în luna ianuarie.

Liderul PSD Braşov şi-a motivat decizia de a se autosuspenda din fruntea filialei prin faptul că directivele partidului nu permit unui ministru să ocupe activ şi funcţia de preşedinte de organizaţie.

 

"Vom avea o şedinţă în care îmi voi delega toată activitatea de conducere unei echipe din cadrul filialei. Până în martie, când avem alegerile statutare, urmează să iau o hotărâre cu privire la viitorul meu la conducerea filialei, să decid dacă voi mai candida sau nu pentru preşedenţie", a spus liderul PSD Braşov, Constantin Niţă.

Niţă a ţinut să precizeze că echipa de conducere care va fi instalată în fruntea filialei va trebui să lucreze cu PDL la nivel local, în pofida faptului că PSD are, la nivelul judeţului Braşov, un protocol de colaborare cu PNL şi UDMR, semnat imediat după alegerile locale.

"Nu văd niciun motiv pentru care acest pact cu PNL şi UDMR, care funcţionează foarte bine, să fie rupt. Dar asta nu înseamnă că la nivel local nu se va putea colabora la fel de bine şi cu PDL. Noi vom colabora cu toate forţele politice care se vor arăta dispuse să acţioneze pentru binele braşovenilor", a declarat Niţă.

Candidatul nominalizat la funcţia de ministru pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, a primit, sâmbătă, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite, cu 37 de voturi "pentru", opt abţineri şi niciun vot împotrivă.

Citeşte şi:

Constantin Niţă a primit avizul comisiilor pentru portofoliul IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri

BIO: Constantin Niţă, un economist la conducerea Ministerului pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
NIŢĂ ,
DELEGARE ,
BRAŞOV ,
COLABORARE ,
PSD ,
PDL ,
PNL ,
UDMR

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.