Corina Creţu: Consiliul de Onoare şi-a făcut datoria în cazul Tokes. Băsescu să dea curs recomandării

Europarlamentarul PSD Corina Creţu, care a cerut retragerea Ordinului "Steaua României" acordat lui Laszlo Tokes, a declarat că membrii Consiliului de Onoare şi-au făcut datoria prin hotărârea luată miercuri, ea adăugând că aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să dea curs recomandării.

489 afișări
Imaginea articolului Corina Creţu: Consiliul de Onoare şi-a făcut datoria în cazul Tokes. Băsescu să dea curs recomandării

Corina Creţu (Imagine: Stefan Micsik/ Mediafax Foto)

Ea aminteşte că membrii Consilului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" au decis, cu cinci voturi "pentru" şi o abţinere, să propună preşedintelui retragerea acestui ordin acordat lui Laszlo Tokes.

"Este un deznodământ firesc şi aşteptat, dacă ţinem cont de acţiunile şi declaraţiile profund antiromâneşti ale lui Laszlo Tokes, care aduc atingere şi intereselor minorităţii maghiare din România.

Această decizie sancţionează un membru al Ordinului care ar fi trebuit să apere şi să promoveze interesele naţiunii române, să fie un exemplu pentru ceilalţi cetăţeni. Sper să nu ne mai întâlnim cu asemenea cazuri, mai ales când este vorba despre lucruri atât de sensibile, cum este punerea în discuţie a caracterului naţional şi unitar al statului român, de buna convieţuire etnică, de valorile fondatoare ale cetăţeniei europene", susţine Creţu.

Ea menţionează că aşteaptă ca preşedintele să treacă peste interesele sale personale şi să dea curs acestei recomandări.

"Aştept ca Preşedintele României să treacă peste interesele sale personale şi să dea curs acestei recomandări a Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României». Şi domnia sa are obligaţia de a respecta Constituţia, de a proteja şi promova interesul naţional", afirmă Creţu.

Preşedintele Traian Băsescu este cel care decide retragerea sau nu a disticţiei acordate lui Laszlo Tokes, hotărârea luată miercuri de Consiliu fiind doar o propunere, a precizat, miercuri, preşedintele Academiei Române.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici