Corlăţean pregăteşte o vizită la Bucureşti a omologului din Pakistan

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Pakistanului, Rab Nawaz Khan, cu care a discutat despre pregătirea unei viitoare vizite în România a omologului de la Islamabad, Hina Rabbani Khar.

108 afișări
Imaginea articolului Corlăţean pregăteşte o vizită la Bucureşti a omologului din Pakistan

Titus Corlăţean (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"A fost discutată posibilitatea organizării unei noi runde de consultări politico-diplomatice pe linia Ministerelor Afacerilor Externe din cele două state, în toamna acestui an, în pregătirea unei viitoare vizite în România a ministrului afacerilor externe pakistanez. A fost reiterată, de asemenea, importanţa acordată dialogului parlamentar, fiind aşteptată, în cursul anului viitor, vizita în România a preşedintelui Comitetului pentru Afaceri Externe din Senatul pakistanez", menţionează un comunicat de presă transmis vineri de Ministerul Afacerilor Externe.

Corlăţean a discutat cu ambasadorul pakistanez despre valorificarea potenţialului de cooperare economică "în domenii de nişă", fiind evidenţiate şi oportunităţile create prin semnarea în această lună la Islamabad a Acordului interguvernamental de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.

Cei doi oficiali au abodat inclusiv posibilitatea convocării Comisiei Interguvernamentale Mixte de cooperare economică şi tehnică.

De asemenea, ambasadorul Pakistanului a exprimat aprecieri pentru sprijinul acordat de România dezvoltării relaţiilor ţării sale cu UE.

Corlăţean a subliniat şi importanţa cooperării Pakistanului cu SUA pentru stabilizarea Afganistanului şi a evidenţiat şi importanţa dialogului intercultural pentru pacea şi stabilitatea internaţională, în contextul protestelor legate de difuzarea filmului cu conţinut anti-islamic, mai precizează comunicatul MAE.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici