Cum comentează presa internaţională declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui

Declanşarea, miercuri, a procedurilor în vederea suspendării preşedintelui român Traian Băsescu (centru-dreapta) de către coaliţia guvernamentală USL (centru-stânga) ocupă spaţii importante în relatările agenţiilor, miercuri şi joi, preluate de numeroase publicaţii şi posturi de televiziune.

4653 afișări
Imaginea articolului Cum comentează presa internaţională declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui

Presa internaţională relatează despre declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui român

Demersul a fost declanşat în contextul în care ONG-urile şi o parte a presei române denunţă o "derivă antidemocratică" şi "atingeri aduse statului de drept fără precedent", scrie AFP, care a acordat spaţii ample evoluţiei, publicând mai multe materiale, inclusiv o cronologie a celor "două luni de criză politică", începând din aprilie, cu îndepărtarea prin moţiune de cenzură a Guvernului anterior.

Documentul ce vizează suspendarea preşedintelui, care urmează să fie prezentat joi în Parlament, îl acuză pe Băsescu de "sabotarea democraţiei" şi "încălcarea separării puterilor şi independenţei justiţiei", scrie agenţia franceză, care precizează că preşedintele român a fost, deja, suspendat anterior, în mai 2007, la numai cinci luni de la aderarea României la Uniunea Europeană.

În cazul în care Parlamentul votează pentru suspendarea preşedintelui, urmează organizarea unui referendum, anunţă BBC şi CNN, care prezintă, ca şi AFP, acest mecanism pus în mişcare.

De asemenea RFE-RL scrie într-un material amplu că Occidentul vrea o Românie stabilă, apreciind totodată că societatea civilă a reacţionat puternic.

"Lupta pentru putere zguduie politica românească", comentează Deutsche Welle în pagina electronică, într-un amplu material cu acest titlu. "Ar trebui să cer CE să ia în considerare dacă să demareze proceduri cu privire la încălcarea tratatelor UE", a declarat Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german şi membru al Partidului Crestin-Democrat (CDU), citând suspendarea dreptului de vot al României.

Krichbaum, din cadrul partidului condus de cancelarul Angela Merkel, mai notează că UE a adoptat măsuri împotriva unor acţiuni al căror caracter democratic a fost pus la îndoială în Ungaria, subliniind că ceea ce se întâmplă în prezent în România este "mult mai rău" decât în Ungaria.

Site-ul EuropeanVoice.com scrie că "România se frământă", comentând epidodul prezenţei premierului Victor Ponta la Consiliul European. "Ar putea fi ultimul său summit, având în vedere că depune eforturi să scape de acuzaţiile de plagiat", apreciză site-ul, adăugând că ultimele evoluţii par să aducă unele "complicaţii suplimentare pentru oficialii CE care lucrează, în prezent, la raportul anual de evaluare a progreselor României, care va fi publicat curând".

Postul de radio Voice of Russia, care citează publicaţia Moscow Time, scrie în pagina online că românii nu au fost de acord, la referendumul din 2007, cu suspendarea preşedintelui român. Însă, în prezent, Partidul Liberal-Democrat, care îl susţine pe preşedinte, a scăzut la un nivel de 12% în sondaje, în urma aplicării măsurilor de austeritate recomandate de FMI şi CE, comentează postul de radio.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici