Dacian Cioloş: Acest Guvern nu se va atinge de Codul Fiscal, deciziile vor fi luate de viitorul Guvern

Premierul Dacian Cioloş a afirmat marţi seara că guvernul pe care îl conduce nu se va atinge de Codul Fiscal, toate măsurile pe această temă urmând să fie luate de viitorul Executiv.

3348 afișări
Imaginea articolului Dacian Cioloş: Acest Guvern nu se va atinge de Codul Fiscal, deciziile vor fi luate de viitorul Guvern

Dacian Cioloş: Acest Guvern nu se va atinge de Codul Fiscal, deciziile vor fi luate de viitorul Guvern (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)

''Constat că discuţia mea telefonică cu domnul Liviu Dragnea a produs ceva tulburare. Pentru că văd tot felul de interpretări, simt nevoia să limpezesc două aspecte. În cadrul discuţiei nu am spus că sunt de acord cu propunerea de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Am zis că o voi analiza, dar că trebuie avute în vedere mai multe aspecte atât legale cât şi de oportunitate. Analiza este limpede: acest Guvern nu se va atinge de Codul Fiscal. Cum este firesc, orice decizie de această amploare poate să fie luată, dacă se va considera necesar, doar de către viitorul guvern, legitimat de o majoritate în Parlament şi de rezultatele alegerilor de duminică'', a scris Cioloş marţi seara pe Facebook.

Premierul Dacian Cioloş a avut marţi dimineaţă o convorbire telefonică cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, care a afirmat că şeful Executivului va proroga aceste termene, "pentru că principiile acestui guvern - predictibilitateşi responsabilitate - rămân valabile până la finalul mandatului". Ulterior, Guvernul a revenit şi a precizat că premierul Dacian Cioloş nu a confirmat că acceptă propunerile de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal şi se aşteaptă ca PSD să îşi respecte promisiunile şi programul de guvernare prezentat cetăţenilor înainte de alegerile parlamentare din 11 decembrie.

La rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că i-a adresat lui Cioloş o serie de ''solicitări'' în ceea ce priveşte patru prevederi din Codul fiscal, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie. El a precizat, marţi, că a apreciat disponibilitatea la dialog a premierului Dacian Cioloş, el arătând că, spre deosebire de ''alţii'', se pare totuşi că actualul premier a ales calea dialogului şi nu a unui conflict inutil.

''Asta tot în sensul programului nostru de guvernare prezentat în campania electorală, pe care îl vom urma cu stricteţe, şi anume legat de cota TVA generală - noi am spus că vrem şi intenţionăm să reducem cota TVA de la 20 % la 18%, începând cu 1 ianuarie 2018, pentru că reducerea cu 1% în acest an nu produce efecte. În ceea ce priveşte acciza la carburanţi, suntem în situaţia în care la nivel mondial preţul petrolului e la un minim istoric, în schimb la pompă preţul în România este cel mai mare, dacă nu printre cele mai mari din UE, şi mă refer la preţul de bază - cel la care se adaugă accizele. În acelaşi timp, taxa pe construcţiile speciale şi în ceea ce priveşte acciza - numai după ce vom avea o discutie cu consiliul concurenţei şi cu companiile care furnizează carburanţi, să ne asigurăm că o reducere a accizei, aşa cum am prevăzut-o noi, cu 6%, are ca efect direct reducerea preţului la pompă pentru cetăţeni'', a spus Dragnea.

''În ce priveşte taxa pe stâlp, vrem să ne asigurăm că o reducere a acestei taxe, eliminarea ei de fapt, se reflectă în preţurile respective, nu contribuie la majorarea profitului care părăseşte România. În ceea ce priveşte plafonarea CASS, discutăm de un pachet de facilităţi fiscale serios, care intră în vigoare o parte în 2017, o parte în ianuarie 2018 şi de la 1 ianuarie 2018 intră în vigoare şi acest lucru'', a adăugat el.

Întrebat care a fost răspunsul premierului Cioloş, Dragnea a precizat că acesta i-a spus că va analiza. ''A zis că analizează. Eu l-am rugat în mod serios să se gândească că totuşi vorbim de un program de guvernare pe care noi l-am prezentat şi care în final a fost aprobat de cetăţeni prin vot şi, dacă va acţiona în aşa fel încât să fie materializat votul cetăţenilor, o să apreciem foarte mult'', a spus liderul PSD.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici