Dan Andronic dă în judecată PNL pentru o datorie

Dan Andronic a dat în judecată PNL pentru recuperarea unor sume neachitate în urma unui contract încheiat de partid cu firma sa, Multimedia Political Communication, noua conducere liberală afirmând, în replică, faptul că doreşte să plătească sumele restante şi să evite un proces.

163 afișări
Imaginea articolului Dan Andronic dă în judecată PNL pentru o datorie

Dan Andronic (s) dă în judecată PNL pentru o datorie (Imagine: Mediafax Foto)

Firma lui Andronic a cerut instanţei Tribunalului Bucureşti, în 8 mai, să oblige Partidul Naţional Liberal să plătească restanţa datorată dintr-un contract. Procesul va începe pe 16 iunie. Acţiunea depusă de firma lui Andronic este o somaţie de plată, procedură care presupune judecarea cu celeritate a cazului.

Fostul consultant politic al PNL, Dan Andronic a precizat, pentru MEDIAFAX, că datoria totală a PNL faţă de firma sa este în valoare de 168.000 de euro, din care partidul a achitat 10.000 de euro şi mai are de achitat aproximativ 160.000.

Andronic a declarat că demersul său "este firesc", menţionând că datoriile partidului către firma sa fac parte din "contractul campaniei din 2007 pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu", atunci când compania sa a făcut "media-buying" pe propria cheltuială. El a spus că, potrivit contractului, PNL urma să ramburseze până la finalul anului respectiv cheltuielile făcute în acea campanie, dar, pentru că banii nu au venit, s-a decis eşalonarea plăţii pe trei ani, în perioada 2008-2010.

"Tot anul 2008 nu mi l-au plătit, iar acum suntem la jumătatea lui 2009 şi tot nu am primit banii. Nu e nimic nefiresc să le reamintesc liberalilor că au de achitat datorii. Am o firmă si trebuie să plătesc salarii", a spus Andronic.

El a adăugat că PNL nu a plătit datoriile către firma sa din cauză că partidul are cheltuieli electorale, citând în acest sens o afirmaţie a fostului secretar general al PNL, persoana cu care Andronic ţinea legătura pe această temă.

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu ştie nimic despre datoriile PNL către firma lui Andronic sau despre vreo acţiune a acestuia în instanţă. Însă, contactat de MEDIAFAX, fostul secretar general al PNL Dan Motreanu a confirmat că în cazul Andronic este vorba de "nişte rate neplătite acestuia, în 2008, ca urmare a faptului că nu au existat bani în trezorerie din cauza campaniilor electorale".

"E o datorie veche, de 200.000 de euro, pe care o putem plăti până la sfârşitul anului 2010. Au fost câteva luni de întârziere anul trecut, pentru că a fost an electoral, dar nu e o mare problemă. Contractul nu a expirat, el expiră în 2010", a afirmat Motreanu. El a adăugat totuşi că PNL a achitat primele rate din datoria către Andronic, neputând onora aproximativ 8-9 rate lunare din cauza cheltuielilor electorale ale partidului.

Potrivit lui Motreanu, şeful de campanie la referendumul privind suspendarea lui Băsescu a fost Ludovic Orban, iar contractul cu firma lui Andronic pentru serviciile necesare la acea dată a fost încheiat de Antonel Tănase, actual secretar general adjunct al PNL.

"Sper că actuala conducere va achita restanţele", a spus Motreanu, precizând că firma lui Andronic, Multimedia Political Communication, şi-a încheiat colaborarea cu PNL la sfârşitul lui 2008.

Andronic a revenit, menţionând că suma anunţată de Motreanu cuprinde şi valoarea "contractului de consultanţă" pentru campania din 2007.

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, tot miercuri, pentru MEDIAFAX, că noua conducere a partidului va achita datoriile lăsate de Tăriceanu şi Motreanu lui Dan Andronic, fost consultant politic pentru liberali, menţionând că nu vrea să ajungă la proces cu acesta.

"Tăriceanu a lăsat partidul cu datorii. Nu vrem să ajungem la proces cu Dan Andronic. Noua conducere recunoaşte toate sumele datorate lui Andronic, le vom achita în mod eşalonat, în funcţie de banii din trezorerie, pentru că e firesc să onorăm contractul. Sunt nişte sume stabilite de contractul pentru prestaţiile de până la congres, care nu au fost onorate", a susţinut Ludovic Orban.

Orban a menţionat că "noua conducere a PNL îşi onorează toate obligaţiile contractuale", anunţând că actualii lideri au fost puşi în această situaţie ca urmare a faptului că "toate prestaţiile pe anul 2008, începând cu luna mai, nu au mai fost plătite de Tăriceanu şi Dan Motreanu".

El a menţionat că noua conducere a partidului cunoaşte "toate obligaţiile izvorâte din prevederile contractuale", subliniind că le va respecta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici