Ministrul Vasile Dâncu: Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare

Creşterea economică din România este una fără dezvoltare, cu care "ne împăunăm în statistici", consumă resurse şi dă senzaţia unei dinamici pozitive, însă nu foloseşte la nimic, a declarat, luni, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, vicepremierul Vasile Dâncu.

Imaginea articolului Ministrul Vasile Dâncu: Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare

Dâncu: Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare (Imagine: Andreea Alexandra/Mediafax Foto)

"Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare, iar o creştere fără dezvoltare nu foloseşte oamenilor şi nu foloseşte viitorului, este o creştere care consumă, mai degrabă. Consumă resurse şi dă senzaţia unei dinamici pozitive, dar de fapt nu foloseşte la nimic", a declarat Dâncu, la un eveniment de lansare a unei platforme de dialog pe tema dezvoltării din zonele rurale, organizat de reprezentanţa Comisiei Europene al Bucureşti.

Dâncu a mai spus că anul acesta este unul de cotitură, care nu va putea să schimbe ţara, însă poate să schimbe direcţia.

"Cred că este un an de cotitură acest an, care nu va putea să schimbe România pentru că o ţară nu se poate schimba într-un an, dar poate să schimbe direcţia, poate să adune noi energii pentru un proiect şi acesta este proiectul pe care îl visez eu pentru zona dezvoltării civilizaţiei rurale nu numai comunităţilor rurale", a spus Dâncu.

Vicepremierul a mai spus că în acest moment este necesară o strategie naţională, care să fie model în Europa pentru dezvoltarea zonelor rurale, având în vedere că România este ultima "civilizaţie rurală".

"Cred că ne trebuie în acest moment o nouă strategie care ar trebui să fie naţională pentru că numai strategii globale este greu să aplicăm în România. Suntem ultima civilizaţie rurală, este clar că noi suntem modelul european pentru asta. Trebuie să gândim noi această strategie", a declarat Dâncu.

Vicepremierul a mai spus că o parte din bugetul de stat trebuie redirecţionat spre educaţie şi sănătate, pentru dezvoltarea comunităţilor rurale. "Trebuie să aducem resurse la resursele pe care le aduce Comisia Europeană şi Banca Mondială, să direcţionăm bugetul României într-o mare măsură în următorii ani prin educaţie, prin sănătate, prin celelalte forme de dezvoltare a comunităţilor rurale", a spus Dâncu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici