- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (01.12.2015, 16:37)
- Ştefan Pană
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
De 1 Decembrie, Iohannis a înaintat în grad mai mulţi generali, chestori de poliţie şi ofiţeri SPP şi a decorat reprezentanţi ai Academiei Române, ai Agenţiei Spaţiale şi ai RFI
Preşedintele Klaus Iohannis a înaintat în grad, marţi, cu ocazia Zilei Naţionale, mai mulţi ofiţeri din cadrul MApN, MAI şi SPP, afirmând că acesta nu este doar un gest simbolic, ci este un semn al susţinerii proiectului de modernizare a acestor instituţii, societatea având aşteptări mari de la ele. De asemenea, preşedintele a decorat, marţi, de Ziua Naţională, mai mulţi reprezentanţi ai Academiei Române, ai Agenţiei Spaţiale Române şi ai postului de radio RFI, afirmând că aceste instituţii au contribuit la efortul de a face din România ”o ţară prosperă şi puternică".
4151 afișări
De 1 Decembrie, Iohannis a înaintat în grad mai mulţi generali, chestori de poliţie şi ofiţeri SPP şi a decorat reprezentanţi ai Academiei Române, ai Agenţiei Spaţiale şi ai RFI (Imagine: Mediafax Foto)
În cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, organizată cu ocazia Zilei Naţionale, au fost înaintaţi în următorul grad generali şi chestori de poliţie în activitate şi le-a fost acordat gradul de general de brigadă şi chestor de poliţie unor colonei, comandori şi comisari şef de poliţie. Propunerile au fost făcute de MApN, MAI şi SPP.
Cu această ocazie, Klaus Iohannis a afirmat că demersul vine în sprijinul modernizării acestor instituţii importante din domeniul securităţii naţionale. "Acest demers nu este doar simbolic. El constituie un semn al susţinerii proiectului de modernizare a instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, pentru a elimina deficienţele care pot genera vulnerabilităţi în sistemul de apărare şi ordine publică. Astfel, ne consolidăm credibilitatea strategică şi devenim un real furnizor de securitate regională, într-un mediu de securitate complex şi volatil", a spus preşedintele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
-
Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
Iohannis a spus că reprezentanţii acestor instituţii sunt chemaţi să răspundă unor provocări complexe, iar "societatea are aşteptări mari" de la ei. "Aveţi datoria să analizaţi cu luciditate ce funcţionează şi ce lipseşte, unde este nevoie de un plus de coordonare pentru a creşte eficienţa şi performanţa instituţiilor dumneavoastră. Am încredere că veţi fi la înălţimea cerinţelor şi misiunilor ce vă sunt încredinţate", a mai spus preşedintele, asigurându-i pe aceştia de sprijinul său.
Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis a amintit şi noua Strategie Naţională de Apărare, care pune un accent deosebit pe cooperarea şi interoperabilitatea între instituţii. "Îmi doresc să muncim împreună, cu tenacitate, la punerea în aplicare a acestui document politic fundamental al României. Mă bazez pe dumneavoastră ca parteneri în a arăta că suntem serioşi în domeniul apărării şi securităţii naţionale. (...) Aveţi şi avem de demonstrat împreună multe lucruri pentru România", a conchis preşedintele.
De 1 Decembrie, Iohannis a decorat reprezentanţi ai Academiei Române, ai Agenţiei Spaţiale şi ai RFI
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, marţi, de Ziua Naţională, mai mulţi reprezentanţi ai Academiei Române, ai Agenţiei Spaţiale Române şi ai postului de radio RFI, afirmând că aceste instituţii au contribuit la efortul de a face din România ”o ţară prosperă şi puternică".
Preşedintele a afirmat, la ceremonia care a avut loc la Palatul Cotroceni, că a ales să decoreze trei instituţii din domenii importante ale societăţii, chiar de Ziua Naţională.
"Nu am vrut să treacă această sărbătoare naţională fără să onorez şi să pun în valoare meritul personal şi instituţional la consolidarea şi la propăşirea societăţii româneşti contemporane. Sunt bucuros, ca Preşedinte, să pot decora reprezentanţii de seamă a trei domenii fundamentale pentru viaţa României de astăzi şi de mâine: cercetarea", a spus Iohannis.
Şeful statului a felicitat Academia Română pentru activitate, numind-o "forul cel mai reprezentativ de consacrare ştiinţifică al României". "Este esenţial pentru identitatea noastră naţională să ne recunoaştem valorile, pe acei oameni care au demonstrat o înaltă ţinută ştiinţifică pe tot parcursul vieţii lor academice şi profesionale. Cred cu tărie în întărirea legăturii dintre cercetare şi educaţie, ca o condiţie sine qua non a supravieţuirii unei societăţi democratice, cea în care cetăţenii României puternice să poată înţelege şi utiliza noţiuni ştiinţifice. De aceea, mă bucur că mulţi dintre cei decoraţi astăzi sunt sau au fost dascăli", le-a transmis Iohannis membrilor Academiei.
Klaus Iohannis a decorat şi Agenţia Spaţială Română, o instituţie "de vârf", cu recunoaştere internaţională. " Instituţia dumneavoastră, care serbează 20 de ani de activitate, reprezintă un exponent foarte important al inovării româneşti. V-aţi dovedit deja capacitatea de a aduce inovarea românească în comunitatea europeană şi internaţională prin informarea şi sprijinirea organizaţiilor din România pentru ca acestea să beneficieze de oportunităţile oferite de programele Agenţiei Spaţiale Europene", i-a spus preşedintele directorului Agenţiei Spaţiale Române.
Iohannis a decorat şi postul Radio France Internationale România, felicitându-l pe director pentru jurnalismul "de calitate" pe care RFI îl practică în România de imediat de după Revoluţie. ”Prin obiectivitate, profesionalism şi independenţă, postul dumneavoastră de radio a devenit o voce a analizei critice de calitate, a dezbaterii autentice, a informaţiei credibile şi oneste. Aţi devenit astfel un etalon şi mai ales o comunitate de valori, de care presa românească are atâta nevoie, motiv pentru care vă încurajez să mergeţi mai departe", a spus preşedintele.
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe