DECLARAŢIA DE AVERE a ministrului Petre Tobă: Două case, un apartament, cinci terenuri şi două maşini

Ministrul de Interne, Petre Tobă, deţine cinci terenuri intravilane şi agricole, două case, în Ilfov, un apartament în Bucureşti şi două autoturisme, dar nu are bani în conturi şi nici bijuterii sau obiecte de artă şi de cult.

976 afișări
Imaginea articolului DECLARAŢIA DE AVERE a ministrului Petre Tobă: Două case, un apartament, cinci terenuri şi două maşini

DECLARAŢIA DE AVERE a ministrului Petre Tobă: Două case, un apartament, cinci terenuri şi două maşini (Imagine: Vargyasi Levente/Mediafax Foto)

Potrivit declaraţiei de avere pe care şi-a publicat-o miercuri, ministrul de Interne, Petre Tobă, are, împreună cu soţia sa, trei terenuri agricole şi două terenuri intravilane în judeţul Ilfov, toate moştenite sau donate de către părinţi. Cele două terenuri intravilane sunt în suprafaţă de 918, respectiv 419 metri pătraţi, iar cele trei terenuri agricole au o suprafaţă totală de peste 10.500 de metri pătraţi.

Ministrul de Interne are, împreună cu soţia sa, Simona Tobă, şi un apartament de 86,29 de metri pătraţi cumpărat în 1998 în Bucureşti şi două case în judeţul Ilfov - una dintre acestea are o suprafaţă de 77 de metri pătraţi şi a fost moştenită în 2013, iar cealaltă are 264 de metri pătraţi, fiind construită în anul 2005.

De asemenea, noul ministru de Interne are două autoturisme - Nissan şi Renault - cumpărate în 2012, respectiv 2015.

Petre Tobă are un credit de 99.912 de franci elveţieni, contractat în 2008 şi scadent în 2028 şi un credit de 3.495 de euro, contractat în 2011 şi scadent în 2016.

La rubrica venituri, Petre Tobă a menţionat un venit de 126.511 de lei încasat de la Poliţia Română, în timp ce soţia sa, care este inginer, a obţinut 70.321 de lei de la Raiffaisen Bank.Soţia sa a încasat şi 400 de euro pe lună din închirierea unei locuinţe în Sectorul 2 al Capitalei.

Petre Tobă a fost învestit ministru al Afacerilor Interne în 17 noiembrie.

Petre Tobă s-a aflat la conducerea Poliţiei Române din mai 2012, fiind propus de ministrul de atunci al Internelor Ioan Rus, în locul lui Liviu Popa. În cei trei ani şi şase luni de la preluarea funcţiei de şef al Poliţiei Române, Petre Tobă a trecut prin patru miniştri ai Internelor - Ioan Rus, Mircea Duşă, Radu Stroe şi Gabriel Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici