Deputat Jobbik: Băsescu nu poate interzice prezenţa membrilor Jobbik în România

Parlamentarul formaţiunii de extremă dreapta Jobbik Szavay Istvan spune că Traian Băsescu nu poate interzice prezenţa membrilor partidului Jobbik în România şi că şeful statului "ştie foarte bine" că printre membrii formaţiunii sunt şi cetăţeni români, potrivit portalului de ştiri maszol.ro.

714 afișări
Imaginea articolului Deputat Jobbik: Băsescu nu poate interzice prezenţa membrilor Jobbik în România

Szavay Istvan (Imagine: Facebook)

Deputatul Jobbik Szavay Istvan a declarat, miercuri, portalului de ştiri maszol.ro, că Traian Băsescu nu poate să interzică prezenţa membrilor partidului în România, adăugând că nu crede că într-o ţară membră UE pot fi interzişi parlamentarii unui alt stat membru UE.

Szavay Istvan a precizat că Traian Băsescu "ştie foarte bine" că Jobbik are printre membrii săi şi cetăţeni români.

Potrivit parlamentarului Jobbik, în ultimele luni de mandat şeful statului român încearcă, precum "un leu fără dinţi", să se folosească de cartea naţionalistă.

Parlamentarul Jobbik a mai spus că însuşi prefectul de Mureş (n.r. - Corneliu gorsu) a recunoscut, într-o declaraţie, că nu membrii Jobbik sau ai Gărzii Maghiare sunt responsabili de ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş.

"Doar că domnii jandarmi nu au cunoscut bine simbolurile", a spus Szavaly Istvan.

La întrebarea portalului de stiri maszol.ro în ce calitate au participat la manifestările de la Târgu Mureş, de luni, Szavaly a răspuns că el şi preşedintele partidului, Vona Gabor, nu au participat ca persoane private.

"Un parlamentar şi preşedintele unui partid din Ungaria nu sunt persoane private", a spus el.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".

"Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul româniei, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă", a declarat şeful statului.

Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, a declarat, tot marţi, că unii dintre participanţii la "marşul secuilor", respectiv reprezentanţi ai organizaţiei "64 de Comitate", au încercat să provoace forţele de ordine, adăugând că astfel de "plimbări prin oraş cu solicitări de rupere a pământului românesc" ar trebui interzise. El preciza însă că de această dată Jobbik şi Garda Maghiară au fost "în limita unei nromalităţi".

"Cei care au provocat forţele de ordine au fost cei de la HVIM (organizaţia 64 de Comitate - n.r.). Jobbik şi Garda Maghiară au fost, de data aceasta, în limita unei normalităţi pe care noi o dorim în continuare. Cei care au fost vehemenţi au fost de la HVIM. Dar nu cei din Târgu Mureş au fost cei mai vocali, nu cei din Târgu Mureş au provocat organele de ordine. Au fost de prin Harghita şi Covasna. Aceştia au fost cei mai vehemenţi, aceştia au venit şi s-au apucat să facă dezordine în Târgu Mureş", afirma Corneliu Grosu.

Luni seară, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş, CNS cerând autonomia Ţinutului Secuiesc, dar şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii.

În timpul manifestaţiei, mai multe persoane îmbrăcate în tricouri cu însemnele organizaţiei "64 de Comitate" (HVIM) s-au certat şi îmbrâncit cu jandarmii, la un moment dat aruncându-se cu petarde.

El a precizat că la manifestaţie au fost mobilizaţi aproximativ o sută de jandarmi, care nu au fost nevoiţi să intervină în forţă.

Mitingul de la Târgu Mureş a fost organizat, pentru al doilea an consecutiv, de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti - 10 martie, când sunt comemoraţi trei secui martiri executaţi în 1854. CNS a cerut şi aprobare pentru un marş de la monument şi până la Prefectură, însă acesta nu a fost autorizat de Primăria Târgu Mureş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici