Deputat PNL, către Fifor: Singurii care pot verifica stadiul dosarelor penale sunt procurorii

Deputatul PNL Florin Roman îl atenţionează pe ministrul interimar al Afacerilor Interne, în contextul în care oficialul din Guvern le-a cerut prefecţilor să analizeze stadiul de rezolvare al sesizărilor şi dosarelor penale, că singurii care pot acest lucru sunt procurorii.

444 afișări
Imaginea articolului Deputat PNL, către Fifor: Singurii care pot verifica stadiul dosarelor penale sunt procurorii

Deputat PNL, către Fifor: Singurii care pot verifica stadiul dosarelor penale sunt procurorii

"Dănciloza e o boală prea printre liderii PSD. Cel mai nou caz este cel al vicepremierului Fifor, ministrul MAI solicitând prefecţilor nici mai mult, nici mai puţin să «analizeze stadiul de rezolvare al sesizărilor şi dosarelor penale»! Îi atrag atenţia domnului Fifor că singurii care pot să studieze acest lucru sunt procurorii, iar prefecţii nu au absolut nici o atribuţie legală în acest sens. Numai procurorul da dispoziţie în dosarele penale aflate în cercetare la poliţie. Nici un şef din Poliţie de la şeful de inspectorat şi până la ultimul şef din Poliţie nu dă dispoziţii în dosarele penale aflate în cercetarea poliţiei. Nu au astfel de atribuţii conform Codului de procedură penală. Repet - numai procurorul", transmite deputatul PNL Florin Roman într-un comunicat, remis, vineri, MEDIAFAX.

"PNL solicită demisia sau demiterea de urgentă a ministrului Fifor având în vedere gravitatea afirmaţiilor sale. Şi retragerea lor imediată, pentru că prefecţii politici nu au ce caută în verificarea dosarelor penale!", mai arată declaraţia liberalului.

Ministrul de Interne Mihai Fifor a solicitat prefecţilor şi şefilor structurilor judeţene ale M.A.I. să efectueze o analiză privind vulnerabilităţile ce ţin de ordinea publică. El a cerut o analiză privind siguranţa în şcoli, numărul de infracţiuni şi măsurile urgente în acest sens.

"Am solicitat astăzi (miercuri-n.red.) tuturor prefecţilor şi şefilor structurilor judeţene ale M.A.I. să efectueze în cel mai scurt timp o analiză privind vulnerabilităţile ce ţin de ordinea publică, nivelul infracţionalităţii, stadiul şi gradul de rezolvare a sesizărilor şi a dosarelor penale, precum şi principalele riscuri la adresa cetăţenilor în fiecare judeţ. Am cerut, de asemenea, ca analiza să cuprindă şi situaţiile referitoare la siguranţa în şcoli, la numărul de infracţiuni comise în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente, dar şi luarea urgentă de măsuri pentru a ne asigura că unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru începerea anului şcolar" a scris, miercuri seara, pe Facebook, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor.

Taguri:
pnl,
fifor,
dosare penale

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici