Deputaţii au votat proiectul de buget al Camerei pentru anul 2012, cu 5% mai mare decât cel din 2011

Deputaţii şi-au votat, marţi, cu 139 de voturi "pentru", 109 "împotrivă" şi 4 abţineri, bugetul pe anul viitor, potrivit proiectului acesta urmând să fie cu 5% mai mare decât cel din 2011.

177 afișări
Imaginea articolului Deputaţii au votat proiectul de buget al Camerei pentru anul 2012, cu 5% mai mare decât cel din 2011

Deputaţii au votat proiectul de buget al Camerei pentru anul 2012, cu 5% mai mare decât cel din 2011 (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax foto)

Bugetul Camerei Deputaţilor pentru 2012 este, conform proiectului, de 216.581.000 de lei, în timp ce, în 2011, bugetul forului legislativ a fost de peste 210 milioane de lei.

Cheltuielile de personal sunt estimate la 140.094.000 de lei, la fundamentarea fondului salariilor de bază pe anul 2012 luându-se în calcul indemnizaţiile deputaţilor şi salariile personalului prevăzute în statul de funcţii în vigoare în prezent. Numărul de posturi pentru anul 2012 este identic cu cel pentru 2011, şi anume 1.827.

Potrivit proiectului adoptat, cheltuielile pentru bunuri şi servicii, în valoare de 54.205.000 de lei, au fost stabilite pentru asigurarea funcţionării şi întreţinerii sediului Camerei, pentru materiale, cheltuieli de protocol, cazare, transportul intern şi extern.

În ceea ce priveşte capitolul "Alte transferuri", s-a prevăzut suma de 50.000 de lei pentru plata contribuţiilor şi cotizaţiilor Camerei la organismele internaţionale, iar la "Active nefinanciare" 21.132.000 de lei: pentru finalizarea obiectivelor de investiţii Palatul Parlamentului - 5.885.000 de lei, pentru amenajarea parcajului subteran - 6.431.000 de lei, cheltuieli de investiţii - 2.416.000 de lei, iar pentru reparaţii 6.400.000 de lei.

La activităţile finanţate din venituri proprii, pentru anul 2012 a fost prevăzută în total suma de 15.000.000 de lei, iar la cheltuieli - 11.500.000 de lei.

Pe de altă parte, la propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, fondul aflat la dispoziţia sa pentru 2012 a fost păstrat la nivelul din acest an, fiind de 115.000 de lei, şi nu de 200.000 de lei cum era stipulat iniţial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici