Deputatul PNL: Tokes doreşte reinstaurarea primitivismului în 2012

Deputatul PNL de Mureş Ciprian Dobre spune că Laszlo Tokes dă dovadă de "primitivism" şi de lipsă de cultură democratică prin propunerea modificării sistemului electoral astfel încât minorităţile naţionale să fie reprezentate în Parlament proporţional cu ponderea lor în populaţia României.

575 afișări
Imaginea articolului Deputatul PNL: Tokes doreşte reinstaurarea primitivismului în 2012

Deputatul PNL: Tokes doreşte reinstaurarea primitivismului în 2012 (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Deputatul PNL Ciprian Dobre a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo îşi doreşte "să instituie un soi de Ev Mediu, în care familiile dintr-un ţinut erau reprezentate tot aşa, în funcţie de numărul de oşteni pe care-i aveau", transmite corespondentul MEDIAFAX.

În opinia deputatului liberal, Tokes Laszlo dă dovadă de "primitivism" şi de lipsă de cultură democratică prin propunerea modificării sistemului electoral astfel încât minorităţile naţionale să fie reprezentate în Parlament proporţional cu ponderea lor în populaţia României.

"Tendinţele iredentiste ale acestui vicepreşedinte al Parlamentului European, cetăţean român, le-am subliniat şi comentat de nenumărate ori. Primitivismul şi lipsa de cultură democratică de asemenea. O astfel de propunere nu face decât să dovedească, încă o dată, că dumnealui nu face faţă poziţiei şi demnităţii pe care le are. Cultura democratică presupune să cunoşti că sistemul democraţiei are două componente mari, participare şi reprezentare, şi toate astea la alegeri, adică: demos - poporul care se duce la alegeri şi un rezultat, prin reprezentativitatea acestora. Ies nu ştiu câţi consilieri locali, consilieri judeţeni, parlamentari şi ei vor reprezenta acele voturi în interiorul unui mandat. Dumnealui ce doreşte de fapt să facă: să instituie un soi de Ev Mediu în care familiile dintr-un ţinut erau reprezentate tot aşa, în funcţie de numărul de oşteni pe care-i aveau, într-un sinod. El doreşte reinstaurarea primitivismului în 2012. Este în afara oricărei discuţii o asemenea propunere", a spus Dobre.

El a afirmat că propunerea lui Tokes Laszlo denotă lipsă de cultură democratică şi de viziune, în ceea ce priveşte sistemele statele şi sistemele electorale.

"Primitivism, de fapt, Evului Mediu i se spunea şi era întunecată", a conchis Dobre.

Preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, i-a cerut sprijinul şefului statului, Traian Băsescu, printr-o scrisoare deschisă, pentru modificarea sistemului electoral astfel încât să conţină principiul reprezentării parlamentare a minorităţilor naţionale proporţional cu ponderea lor în populaţia României.

"Am trimis domnului preşedinte Băsescu această scrisoare pentru a ne ajuta să introducem în dezbaterea publică o temă care nu este nouă, a mai fost vehiculată şi în 2004, prin amendamente depuse atunci la Legea electorală, dar respinse, precum şi în 2008, când ne-am adresat prima oară domnului Băsescu în acelaşi scop. Prin introducerea principiului reprezentării parlamentare a minorităţilor în funcţie de ponderea acestora în totalul populaţiei României, noi urmărim, pe de-o parte, să depolitizăm dezbaterea politică din România, dar şi să se înlăture monopolul UDMR asupra reprezentării maghiarilor şi să se rezolve deficitul de democraţie din comunitatea maghiară", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Oradea, preşedintele CNMT, Tokes Laszlo.

Tokes arată în document că este benefică introducerea principiului proporţionalităţii etnice în legislaţia electorală pentru ca în campaniile electorale reprezentanţii partidelor politice să ofere oamenilor soluţii alternative viabile la problemele lor reale, iar "lipsa lor de idei să nu fie mascată de apucături antimaghiare răsunătoare, respectiv pentru ca dreptul fundamental la alegeri democratice şi la pluralism politic să fie respectat şi în cadrul comunităţii maghiare".

Propunerea a fost criticată atât de politicieni ai puterii, cât şi ai opoziţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici