Deputatul PSD Oana Florea: Este de neînţeles atitudinea ministrului de finanţe Boloş

„Este de neînţeles atitudinea domnului ministru de finanţe Boloş care s-a comportat ca şi cum n-ar fi ştiut că legea pensiilor era pe ordinea de zi”, spune deputatul PSD Oana Florea. Politicianul dă asigurări că pensiile vor creşte, de la 1 ianuarie, cu 13,8%.

152 afișări
Imaginea articolului Deputatul PSD Oana Florea: Este de neînţeles atitudinea ministrului de finanţe Boloş

Deputatul PSD Oana Florea: Este de neînţeles atitudinea ministrului de finanţe Boloş

„Să te <surprindă> o lege de care se vorbeşte de luni de zile, dezbătută cu experţii Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene, a cărei sustenabilitate a fost deja discutată cu aceştia, să afirmi că nu sunt bani şi să refuzi să o avizezi favorabil, este inadmisibil. Atunci când îţi asumi un astfel de portofoliu trebuie să ai un plan privind combaterea evaziunii fiscale, creşterea colectării, digitalizarea ANAF şi mai ales, este obligatoriu să cunoşti toate legile la care ministerul tău trebuie să dea aviz. Este vorba totuşi de legea pensiilor, cu impact social major, şi care constituie jalon PNRR. Înţeleg că anul viitor este un an electoral şi că PNL începe să se comporte că atare, dar, trebuie să le amintesc colegilor că suntem împreună la guvernare şi că avem responsabilitatea tuturor deciziilor luate la nivelul Guvernului”, a scris pe Facebook Oana Florea.

Deputatul dă asigurări că de la 1 ianuarie pensiile se vor majora cu procentul anunţat de 13,8%, iar că din septembrie 2024 va avea loc recalcularea pensiilor, acestea urmând a creşte diferenţiat în baza principiului „la contributivitate mai mare, pensie mai mare”.

Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că Marcel Boloş a afirmat, într-o discuţie internă cu câţiva liberali, că „s-a terminat cu <paratrăsnetul> ministerul/ministrul Finanţelor”.

Guvernul Ciolacu, în ansamblu, să îşi asume foarte clar găsirea banilor pentru pensii, a spus Boloş, potrivit căruia „nu trebuie repetată greşeala din 2019 în perioada Guvernului Dăncilă în care se promiteau majorări de 40 la sută care nu se susţineau bugetar. Măcar PNL a majorat fix cu 40 la sută pensiile în ultimii trei ani pe baze corecte şi asta trebuie să se întâmple şi în 2024”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici