Diaconescu, întrebat dacă a fost ofertat de Băsescu sau de Boc pentru Externe: Nu, garantat nu

Fostul senator PSD Cristian Diaconescu a declarat, miercuri seară, că nu a primit nicio ofertă de la Traian Băsescu sau PDL de a prelua Ministerul Afacerilor Externe.

21 afișări
Imaginea articolului Diaconescu, întrebat dacă a fost ofertat de Băsescu sau de Boc pentru Externe: Nu, garantat nu

Diaconescu, întrebat dacă a fost ofertat de Băsescu sau de Boc pentru Externe: Nu, garantat nu (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Întrebat în legătură cu unele speculaţii neoficiale legate de eventuala preluare a Ambasadei din Paris sau a portofoliului Afacerilor Externe, Diaconescu a răspuns: "Ambasador, nu. Eu rămân în politică. Sper că voi reuşi într-o formulă sau alta să mă exprim politic".

Întrebat dacă va face parte din Guvern, Diaconescu a răspuns: "Dacă voi face parte la un moment dat dintr-un Guvern este o chestie de opţiune".

Întrebat dacă a fost "ofertat" de Traian Băsescu sau de Emil Boc pentru postul de ministru de Externe, el a răspuns: "Nu, garantat nu".

Întrebat dacă ar putea accepta, pe viitor, în cazul în care va fi contactat în acest sens, el a răspuns: "Mă voi gândi, este meseria mea".

Diaconescu a mai spus că, spre deosebire de colegii de partid, preşedintele PNL, Crin Antonescu l-a sunat, după apariţia zvonurilor legate de pretinsul şantaj şi posibila monitorizare, gest care l-a impresionat. "Dacă cineva mi-ar fi pus în faţă atunci o adeziune la PNL, aş fi semnat-o", a adăugat el.

Diaconescu a menţionat, ulterior, că nu intenţionează să se înscrie în PNL, afirmaţia anterioară fiind una de întărire a gestului lui Antonescu.

Pe de altă parte, Diaconescu a evitat să se pronunţe în legătură cu eventuala înscriere în alt partid, deşi fusese întrebat despre posibilitatea de a intra inclusiv în PC. El a menţionat doar că va aşteaptă să vadă ce se va întâmpla pe scena politică.

"Deocamdată rămân în politică. Înapoi în PSD, categoric nu mă întorc. Nu cred, cum spun colegii mei, că mi-am terminat cariera politică pentru că nu am ştiut să aleg grupul", a conchis Diaconescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici