Dîncu: O eventuală majoritate parlamentară de centru-dreapta ar fi subţire

  • O eventuală majoritate parlamentară de centru-dreapta ar fi foarte subţire, declară preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu.
  • El prezintă variantele de formare a Guvernului, din perspectiva partidului său.
5188 afișări
Imaginea articolului Dîncu: O eventuală majoritate parlamentară de centru-dreapta ar fi subţire

Dîncu: O eventuală majoritate parlamentară de centru-dreapta ar fi subţire

Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a declarat, la RFI, că se aşteaptă ca negocierile pentru formarea unei coaliţii de dreapta să nu fie uşoare.

„Vom vedea cum se soldează negocierile pentru această coaliţie de dreapta. Eu nu cred că va fi foarte simplu să se termine foarte repede şi cu rezultatele pe care le aşteaptă preşedintele Klaus Iohannis, adică foarte repede o armonie de centru-dreapta”, spune Dîncu.

În opinia sa, „ceea ce pot să facă ei chiar în aceste condiţii este o majoritate cu cinci, maxim zece parlamentari, asta este o majoritate foarte subţire. De aceea, noi insistăm să avem mai multe soluţii în discuţiile noastre. În primul rând, există într-adevăr şi posibilitatea unui Guvern minoritar, pe care să-l conducă un premier de la PSD. Există şi altă posibilitate, să propunem un premier PSD şi un Guvern de criză, de uniune naţională, care să aibă o mare majoritate, care să permită schimbări importante care ar trebui făcute în structura statului, de exemplu, să avem posibilitatea să existe o majoritate de două treimi, care poate să sprijine bătălia împotriva Covid”.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD crede că nici UDMR nu va accepta foarte uşor să intre în viitorul Guvern de dreapta.

„Noi spunem nici UDMR-ul, chiar dacă în principiu se consideră că este în barca de centru-dreapta, pentru că este membru al unui partid european de centru-dreapta, nici UDMR-ul nu cred că va intra foarte simplu, aşa, numai pentru că au o invitaţie prezidenţială”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici