Dragnea către noii primari PSD: Nu plecaţi în concedii. Am început să câştigăm şi în oraşe

Liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis marţi celor ''în jur de 1.700 de primari'' PSD să nu plece în concediu, remarcând că partidul priveşte cu satisfacţie faptul că a început să câştige primării în mediul urban ''mai mult decât de obicei''.

327 afișări
Imaginea articolului Dragnea către noii primari PSD: Nu plecaţi în concedii. Am început să câştigăm şi în oraşe

Dragnea către noii primari PSD: Nu plecaţi în concedii. Am început să câştigăm şi în oraşe (Imagine: Dragos Savu/ Mediafax Foto)

Liviu Dragnea a anunţat că, ''după finalizarea negocierilor şi a deciziilor importante din Parlament'', va merge prin ţară ''având câteva obiective foarte clare'', printre care să se asigure ''că nu pleacă toată lumea în concedii după aceste alegeri pentru că este important să înceapă efectiv munca în administraţia locală – oamenii nu i-au votat ca să le ofere un premiu sau un tichet de vacanţă, i-au votat ca să înceapă lucrul imediat''.

Dragnea a mai spus că va avea întâlniri cu toţi primarii PSD şi cu preşedinţii de Consilii Judeţene ''pentru ca proiectele cu care au venit în campanie şi au fost aleşi să fie parte din programul PSD de guvernare''.

Liderul social-democrat a declarat că în Comitetul Executiv Naţional au fost analizate rezultatele alegerilor locale de duminică, iar una dintre constatări a fost că ''am câştigat mai multe oraşe decât de obicei, deci a început să câştige PSD şi în oraşe mai mult decât de obicei, ceea ce pentru noi este o veste bună''.

''Avem în jur de 1.700 de primari, asta înseamnă 53% din numărul total (...). La Consiliile judeţene, calculând numărul de mandate de consilieri judeţeni, procentul este 44,2%, vot politic direct este de aproximativ 40% (...) Avem reşedinţe de judeţ pe care nu le-am avut până acum (...) Am pierdut şi trei reşedinţe de judeţ pe care le-am avut: Botoşani, Satu Mare, Ploieşti'', a concluzionat preşedintele PSD.

Dragnea a mai spus că va face o evaluare a organizaţiilor cu rezultate slabe, dar după ce se vor încheia negocierile pentru formarea majorităţilor în consiliile locale şi judeţene, care sunt foarte importante.

Dragnea: Viitorii parlamentari PSD să fie conştienţi că trebuie să vină la serviciu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat marţi câteva dintre criteriile pe care viitorii candidaţi PSD la alegerile parlamentare trebuie să le îndeplinescă: să vină la serviciu, să fie specialişti în anumite domenii şi să fie tineri.

Liderul PSD a anunţat că urmează să plece în teritoriu pentru a se încredinţa că ''organizarea pentru campania electorală din toamnă va începe imediat după aceste alegeri'', dar şi pentru a fi sigur că ''fiecare deputat care ajunge în Camera Deputaţilor şi fiecare senator care ajunge în Senat îndeplineşte câteva condiţii''.

Prima condiţie enunţată de Liviu Dragnea pentru viitorii parlamentari ai PSD: responsabilitatea. ''În primul rând să fie responsabil şi conştient că trebuie să vină la serviciu. Sunt doar două zile pe săptămână în care trebuie să fie prezent acolo, începând de luni după-amiază până miercuri după-amiază obligatoriu. Cred că nu este un efort foarte mare'', a spus Liviu Dragnea.

Al doilea criteriu: profesionalismul. ''De asemenea, să mă asigur că atunci când vom forma grupurile parlamentare, reprezentanţii noştri în comisii sunt de acolo, adică în funcţiile de comisiile din parlament vom structura oferta noastră parlamentară. Să fie oameni care se pricep la domeniul respectiv de care se ocupă comisiile respective pentru că vrem să profesionalizăm'', a mai anunţat liderul PSD.

Al treilea şi ultimul criteriu pentru viitorii aleşi ai PSD enunţat de Dragnea a fost tinereţea. ''Vor fi mulţi tineri pe listele de la Parlament. Nu ascund faptul că în toate deplasările din această campanie electorală eu personal am identificat în fiecare judeţ câteva opţiuni pentru alegerile parlamentare'', a adăugat Dragnea.

Printre social-democraţii cu absenţe, potrivit datelor lunare ale Camerei Deputaţilor, se află nume ca Sebastian Ghiţă, Victor Ponta sau Cătălina Ştefănescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici