Dragnea, despre scrisoarea lui Timmermans: Neconvenabil e tot ce nu îi convine lui Iohannis. O să răspundem de la Parlament

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nu este o întâmplare că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a transmis o scrisoare de atenţionare României la doar o zi după summit-ul de la Sibiu, afirmând că autorităţile de la Bucureşti vor răspunde totuşi.

1620 afișări
Imaginea articolului Dragnea, despre scrisoarea lui Timmermans: Neconvenabil e tot ce nu îi convine lui Iohannis. O să răspundem de la Parlament

Dragnea, despre scrisoarea lui Timmermans: Neconvenabil e tot ce nu îi convine lui Iohannis

"Au ajuns la Camera Deputaţilor azi (n.r: scrisoarea prim-vicepreşedinteleui CE). I-am rugat pe colegii mei să se uite, pe dl Iordache şi colegii din Comisia juridică. Am avut gura aurită. Am zis zilele trecute că Iohannis să scoată ceva. Când a ajutat vreodată Frans Timmermans PSD? Hai să fim serioşi. Nu există în Legera adoptată de Palament un articol neconstituţional. Nu există nicio virgulă diferită de ţările respective. Neconvenabil e tot ce nu îi convine lui Iohannis. Tot ce ţipă Iohannis că nu îi convine am văzut venind de la Bruxelles (...) O să răspundem de la Parlament. Joi sunt la Summit la Sibiu. Vineri apare scrisoarea. A venit inspiraţia din Sibiu şi nu are nicio legătură cu campania electorală?", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

"Eu am văzut acolo nişte petreceri şi acolo (n.r.: La Sibiu). O fi fost nervos, nu i-a plăcut mâncarea? S-a auzit că s-au făcut nişte negocieri care să vină pe funcţie, adică 7-10 oameni care să conducă Europa".

Liderul PSD a făcut referire şi la situaţia din alte state membre UE care critică situaţia statului de drept din România: "Stat de drept. Perfect. Nu am văzut nicio reacţie în Olandă, de unde e domnul (n.r.: Frans Timmermans), în legătură cu faptul că miliarde de euro veniţi din Rusia s-au spălat acolo. Ce au făcut ei? Au făcut înţelegere cu băncile. Adică aceste fapte se pot muşamaliza. Am văzut că i-au identificat dl Weber, 700.000 de euro luaţi de dumnealui şi duşi acasă. Pentru că şi-a închiriat o locuinţă dintr-un sătuc, din Germania. Asta are legătură cu statul de drept? Au o problemă cu casele popularii Iohannis şi Weber", a afirmat Dragnea.

Legat de susţinerea pentru Frans Timmermans în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, acesta făcând parte din acelaşi grup european ca şi PSD, Dragnea a completat: "Dar nici dumnealui nu cred că mai vrea. Nu am vorbit că suntem îngheţaţi. Aşa au stabilit ei că suntem, mă rog 2-3. Nu mai contează. Avem de gând să scoatem câţi mai mulţi europarlamentari".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici