Dragoș Anastasiu, justificările dinainte de anunțarea demisiei: „Am ales între faliment și șantaj. Am ales șantajul”

Publicat: 27 07. 2025, 18:57
Actualizat: 27 07. 2025, 18:58

This browser does not support the video element.

„Nu am venit aici nici să mă poziționez ca victimă, nici să ofer justificări. Am venit să explic un context pe care puțini îl cunosc și care a afectat nu doar o companie, ci sute de angajați și mii de pasageri”, a declarat Dragoș Anastasiu.

Anastasiu a povestit cum, în perioada 2005–2009, una dintre companiile sale de transport internațional a intrat într-un control extins al Poliției Economice, după ce la graniță au fost descoperite discrepanțe între numărul de pasageri și biletele prezentate pentru câteva autocare operate de subcontractori.

În 2009, ANAF a demarat un control de fond pe cinci ani, printr-o persoană inculpată în dosarul despre care vorbim acum. A durat patru luni. La un moment dat, colegii mei mi-au spus că totul e în regulă pe contabilitate, dar sunt probleme cu statele de plată. Adică sumele plătite către ANAF existau, dar nu se corelau cu evidențele ANAF. Inspectoarea ne-a spus că e grav, dar are o propunere „constructivă”.

Propunerea era aceasta: fie suspendăm controlul și refacem toate evidențele (mii de state de plată, timp de cinci ani), fie închidem acum dosarul și ne recomandă o firmă care să se ocupe de „corecturi”. Această firmă urma să rezolve situația în câteva luni. Inspectoarea ne-a spus că are încredere în această firmă, a declarat Anastasiu.

Autoritățile au solicitat toate biletele emise timp de cinci ani – aproximativ 500.000 – pentru a le compara cu evidențele Poliției de Frontieră. „Trei oameni au lucrat timp de trei ani la Poliția Economică. TVA-ul nostru era blocat și se adunase o sumă de peste un milion de euro. În paralel, criza din 2009 făcea ca autocarele noastre să circule în pierdere”, a explicat el.

La finalul anchetei, concluzia Poliției Economice a fost că nu există nicio dovadă de evaziune fiscală. Cu toate acestea, dosarul a fost trimis spre urmărire penală „pentru că nu se putea închide pur și simplu, după trei ani de muncă”.

O propunere de „rezolvare” venită din partea ANAF

În 2009, un nou control ANAF a vizat aceeași companie, cu accent pe statele de plată. Anastasiu a declarat că inspectorii au propus două opțiuni: suspendarea controlului pentru refacerea documentelor sau angajarea unei firme recomandate de ANAF, care „va face lucrurile să se potrivească”.

Ulterior, partenerul său de afaceri a semnat contractul cu firma intermediară, care ulterior a fost menționată în rechizitoriul DNA. Anastasiu susține că a urmat o perioadă în care s-au încercat diverse soluții, dar în final compania sa a fost nevoită să refacă toate statele de plată, constatând că „plătisem mai mult decât era necesar”.

Ulterior, înțeleg că lucrurile sunt clare în rechizitoriu – deși eu nu l-am văzut la acel moment. Partenerul meu a ajuns la DNA și a făcut denunțul după mai multe luni. În această perioadă, s-au încercat soluții, au avut loc discuții, dar fără succes. Între timp, colegii mei au refăcut toate statele de plată, om cu om, bucată cu bucată. Am constatat, la final, că erau greșeli de înregistrare, dar sumele plătite de noi către stat erau mai mari decât ar fi fost necesar. După o perioadă, au început să apară solicitări de excursii din partea funcționarilor ANAF și ai firmei recomandate. Acestea s-au finalizat cu facturi neplătite – un an, doi ani, trei, patru. Asta e povestea, a mai spus acesta.

Facturi neplătite și excursii solicitate de funcționari

El a menționat că nu a avut acces la rechizitoriul în momentul în care a fost redactat, dar că este pregătit să își asume deciziile luate atunci, chiar dacă au fost făcute „sub presiune și cu gândul de a salva compania și angajații”.

A trebuit să iau o decizie. Riscul era falimentul: câteva sute de angajați, familiile lor, munca noastră de 15 ani, zeci de mii de călători din Europa care nu s-ar mai fi putut întoarce în România. Am ales să dau curs propunerii, într-un moment în care restul controlului era în regulă. Partenerul meu a semnat contractul cu firma respectivă, pe una dintre companiile pe care o gestiona el.