Duvăz: CEx, pe 25 ianuarie, discuţia va fi pe teme ideologice şi modificări la Statut

Conducerea PSD a decis, luni, ca în 25 ianuarie să se desfăşoare şedinţa Comitetului Executiv al partidului, în care să fie discutate teme de interes în perspectiva Congresului, fără însă a fi luate şi decizii, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, la finalul BPN.

18 afișări
Imaginea articolului Duvăz: CEx, pe 25 ianuarie, discuţia va fi pe teme ideologice şi modificări la Statut

Duvăz: CEx, pe 25 ianuarie, discuţia va fi pe teme ideologice şi modificări la Statut (Montaj foto)

Conform acestuia, este vorba despre proiecte de redefinire ideologică a partidului ca unică formaţiune de stânga şi o ofertă politică, precum şi despre unele posibile modificări la Statut.

Duvăz a menţionat că discuţia asupra unor modificări la Statutul partidului nu a fost una de substanţă în şedinţa BPN de luni, liderii PSD agreând doar formula constituirii unei comisii pentru modificarea Statutului, condusă de Victor Ponta, care să centralizeze eventualele propuneri în acest sens.

El a precizat că temele ideologice şi politice, precum şi eventualele modificări la Statut vor fi dezbătute la Consiliul Naţional, care ar urma să aibă loc în perioada 7-12 februarie, urmând ca deciziile asupra proiectelor ideologice şi ale modificărilor care vor fi aduse Statutului să fie luate abia la Congres.

Întrebat care ar putea fi aceste modificări, Duvăz nu a dat detalii, precizând doar că liderii BPN nu au discutat aplicat pe acest subiect, ci doar au subliniat necesitatea ca aceste modificări să ducă la "creşterea rolului deliberativ al structurilor partidului".

Întrebat cum comentează posibilitatea ca Adrian Năstase să propună reînfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, Duvăz a răspuns: "Domnul Adrian Năstase s-ar putea să propună asta, dar astăzi (luni - n.r.) nu am discutat propuneri concrete de Statut. Discuţia de astăzi a fost ca dezbaterile în perspectiva Congresului să se axeze pe filonul ideologic şi oferta politică şi apoi să avem oferte de oameni, pentru că există tentaţia să discutăm despre oameni, însă schimbarea unor oameni în nişte posturi nu rezolvă nimic atâta vreme cât nu este un conţinut politic pe care aceştia îl reprezintă şi îl susţin".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici