E OFICIAL! Românii vor avea Ziua Bărbatului în 19 noiembrie: "Sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe"

Deputaţii au adoptat, miercuri, o lege prin care ziua de 8 Martie este declarată Ziua Femeii şi cea de 19 noiembrie, Ziua Bărbaţilor, aleşii susţinând că "sărbătoriea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe" şi de a promova "modele masculine pozitive", nu doar vedete.

37614 afișări
Imaginea articolului E OFICIAL! Românii vor avea Ziua Bărbatului în 19 noiembrie: "Sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe"

E OFICIAL! Românii vor sărbători în 19 noiembrie Ziua Bărbatului: "Sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe"

Legea a fost adoptată cu 204 „pentru”, 16 „împotrivă” şi 63 abţineri şi va fi trimisă preşedintelui KlKlaus Iohannispre promulgare.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de cinci senatori de la PSD şi PNL, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor „emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”.

Potrivit Raportului Comisiei pentru egalitate de sexe din Camera Deputaţilor, propunerea legislativă „are ca scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştienţizare prin concilierea vieţii de familie cu cea personală. Sărbătoriea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe”. Membrii Comisiei pentru egalitate de şanse mai susţin că „Ziua femeii nu trebuie confundată cu cea a mamei şi ziua bărbatului cu cea a tatălui”.

Deputatul PNL Mircea Dolha a afirmat că PNL va susţine această propunere pentru că liberalii cred că relaţiile dintre bărbaţi şi femei pot fi mai bune.

"În primul rând, m-a frapat un lucru, că iniţiatorii sunt barbaţi şi nu femei. Deci, nişte colegi senatori s-au simţit discriminaţi că nu au o o lege a bărbatului în România şi, iată că, astăzi discutăm în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizonală (acest proiect de lege-n.r.). apoi, m-a mai frapat un lucru, că în Senat această propunere legislativă a fost respinsă. Vă spun că PNL va votat această propunere legislativă pentru că PNL crede în familie şi crede că relaţiile dintre bărbaţi şi femei pot fi mai bune şi prin această dată de 19 noiembrie, drept Ziua Bărbatului, începutul iernii şi 8 martie, final de iarnă, început de primăvară, Ziua Femeii”, a declarat deputatul PNL Mircea Dolha, de la tribuna Parlamentului.

Deputatul UDMR Molnar Zolt a susţinut că aceste legi au valoare simbolică. "În cultura modernă se face referire şi se atrage atenţia supra unor probleme specifice ale bărbaţilor, boli specifice şi mai nou vorbim şi despre unele probleme de la locul de muncă, despre unele profesii care devin feminizate şi eu consider că această zi, ziua de 19 noiembrei va fi un prilej pentru a discuta aceste probleme”, a declarat deputatul UDMR Molnar Zolt.

Deputatul PSD Petre Daea a susţinut că, personal, nu are nevoie de o recompensă cum este ziua de 19 noiembrie.

"Cred că mulţi din această sală şi din afara sălii ştiu că 8 martie este o zi sfântă pentru cei cu care ne întâlnim şi cu care trăim. Este de prisos să dăm noi o lege ca ziua femeii să fie de 8 martie, este legea sfântă în sufletul fiecăruia şi o simţim ca atare. În ceea ce mă priveşte nu am nevoie de recompensă pentru 19 noiembrie. Sper să o primesc fără un temei legal”, a declarat deputatul PSD Petre Daea.

În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că „în contextul în care vorbim despre egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, şi celebrarea zilei femeii, puţine persoane cunosc însă faptul că există şi o zi internaţională a bărbatului”, celebrată în data de 19 noiembrie, în aproape 60 de state.

Cei cinci senatori, Nicolae Bădălău, Florinel Butnaru, Sorin Constantin Lazăr, Pavel Marian (PSD), Nelu Tataru (PNL) şi Ioan Iovescu (PPDD), au arătat că Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită anual la 8 martie, motivele celebrării fiind legate de realizările sociale, politicile şi condiţiile economice ale femeilor, cât şi de fenomenul discriminării, iar puţine persoane cunosc că există şi o Zi Internaţională a Bărbatului. Iniţiatorii au menţionat, în expunerea de motive a proiecului, citând din Wikipedia, că Ziua Bărbatului a fost inaugurată în Trinidad Tobago, în 1999 şi îşi găseşte susţinere la mai multe persoane şi grupuri din Australia, Caraibe, SUA, Asia, Europa, Africa şi ONU.

Potrivit iniţiatorilor instituirea Zilei Internaţionale a Bărbaţilor are ca scop ţi promovarea modelelor pozitive de sex masculin, „nu doar vedete de cinema şi bărbaţi din sport, dar, oameni de zi cu zi din clasa de lucru care trăiesc vieţi decente, cinstit”.

De asemenea, un alt argument este nevoia de a discuta despre sănătăţii bărbaţilor şi bunăstarea socială, emoţională, fizică şi spirituală, pentru a evidenţia discriminarea împotriva bărbaţilor, în domeniile serviciilor sociale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici