Eduard Hellvig renunţă la şefia SRI / El a condus instituţia timp de 8 ani

Eduard Hellvig anunţă că renunţă la şefia SRI. Hellvig a anunţat că a îndeplinit obiectivele profesionale pe care şi le-a propus la preluarea mandatului.

Urmărește
2586 afișări
Imaginea articolului Eduard Hellvig renunţă la şefia SRI / El a condus instituţia timp de 8 ani

Foto: Mediafax Foto

Eduard Hellvig anunţă că renunţă la şefia SRI.

Hellvig a anunţat că a îndeplinit obiectivele profesionale pe care şi le-a propus la preluarea mandatului.

„Prin urmare pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României”, a spus Hellvig.

„Este o cutumă greşită la noi că cei care deţin funcţii de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forţaţi. Majoritatea celor care deţin puterea nu renunţă la ea când îşi îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Personal cred că este nevoie de un asemenea pas, este un gest de sănătate democratică”, a afirmat Hellvig.

Pietrificarea în funcţie nu este bună, poate conduce la setarea obiectivelor greşite, la pierderea conractului cu realitatea socială, a adăugat acesta, spunând că funcţia de director SRI oferă acces la un volum mare de informaţii sensibile şi nu e bine ca stocarea acestor informaţii să se facă pe perioade lungi de timp.

Eduard Hellvig este îndeplineşte din martie 2015 funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

Discursul complet:

„Serviciul Român de Informaţii a transmis pe 23 iunie către Comisia de Control Raportul de activitate aferent anului 2022. Este un document clasificat până în momentul în care va fi discutat în Comisie şi înaintat spre dezbatere plenului reunit al Parlamentului.

Raportul care a ajuns în Parlament prezintă inclusiv o sinteză a modurilor în care SRI s-a transformat din punct de vedere al instrumentelor de lucru pentru a deveni mai flexibil şi mai adaptabil schimbărilor de realitate geopolitică.

Asupra acestor transformări aş vrea să insist. Cred că este important ca societatea şi cetăţenii să ştie că SRI s-a transformat major în aceşti ani, ca să poată acţiona mai eficient şi mai adaptat provocărilor actuale, pentru a proteja România. Suntem la finalul unui proces foarte important de reconfigurare a tuturor componentelor SRI, atât la nivel local cât şi regional. A fost un proces menit să asigure instituţiei un sistem conceptual de securitate integrat, precum şi să îi sporească eficienţa în prevenirea şi contracararea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Documentul detaliază şi finalizarea cu succes a două proiecte majore – Regio şi Centrio, secondate de multiple etape de reaşezare organizatorică. Prin aceste două proiecte de reorganizare, SRI a devenit o instituţie modernă, suplă şi debirocratizată.

Proiectul Regio a început în 2017 şi a avut ca obiectiv reorganizarea teritorială a instituţiei, pentru a ne adapta la realităţile actuale şi la ameninţările preponderente ale unei arii geografice particulare. Nu mai există astăzi 41 de Servicii în miniatură aferente fiecărui judeţ şi Capitalei. Acum vorbim de o nouă organizare regională, cu mai puţine direcţii, cu un lanţ de comandă scurtat şi cu o flexibilitate accentuată, care a produs deja rezultate foarte bune.

Proiectul Centrio a însemnat pasul următor - adică transformarea din temelii a unităţilor centrale ale Serviciului în raport cu o idee simplă: operaţiunile pe primul loc. Împreună cu parteneri instituţionali importanţi, pe model euro-atlantic, am reformulat concepţiile de lucru astfel încât resursele umane şi financiare, investiţiile şi priorităţile să fie direcţionate în raportare directă la obiectivele de securitate naţională. Acest lucru a implicat şi asigurări legate de menţinerea în matca legală şi constituţională, cu accent pe creşterea eficienţei şi consolidarea bunului prestigiu creat în relaţia cu partenerii noştri din UE şi NATO.

Rezultatele bune au apărut deja, şi acest lucru nu poate decât să ne bucure. Personal, am satisfacţia de a constata că direcţiile strategice pe care le-am urmărit funcţionează cu succes în planul concret al activităţilor SRI. Prin ceea ce conţine şi confirmă, raportul SRI îmi oferă sentimentul îndeplinirii tuturor obiectivelor în rolul public de director al Serviciului Român de Informaţii.
Modernizarea instituţiei s-a făcut la pachet cu alţi paşi care, în aceşti ani, au însemnat o separare de moştenirea vechii Securităţi, introducerea de cursuri despre totalitarism şi democraţie pentru noii angajaţi, predarea completă a arhivelor către CNSAS – într-un gest care am sperat să fie preluat şi de alte instituţii. Până acum, nu s-a întâmplat acest lucru. Am mai vorbit de riscul securismului şi nu îl voi mai repeta. Sper că suntem mai mulţi cei care înţelegem mizele acestei clarificări a trecutului. Nu putem privi niciodată înainte dacă mereu revenim în trecut, pentru a rezolva problemele nerezolvate ale altor generaţii. Nu putem mereu cere generaţiilor viitoare să rezolve problemele pe care noi nu le-am rezolvat.

Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă, în egală măsură şi la o analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să îl slujesc.

Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informaţii.

Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu Preşedintele României, căruia îi mulţumesc şi cu acest prilej pentru susţinerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat şi pe preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Este o decizie ale cărei raţiuni au fost înţelese pe deplin, şi pe care vi le împărtăşesc şi dumneavoastră. O să vă explic:

Este o cutumă greşită la noi, ca cei care deţin funcţii de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forţaţi. Majoritatea celor care deţin puterea nu renunţă la ea când îşi îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu personal, cred că este nevoie de un astfel de pas. Este în primul rând un gest de sănătate democratică, pe care l-am argumentat fără echivoc încă din primul an de mandat. Este sănătos pentru democraţie, pentru echilibrul puterilor în stat, ca un director de serviciu de informaţii să aibă un mandat limitat în timp.

Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe care l-a avut.

Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect care este legitim dezbătut în spaţiul public: funcţia de director al unui serviciu de informaţii oferă acces la un volum semnificativ de informaţii sensibile. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunere la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Pur şi simplu, cred că cetăţenii şi statul sunt mai bine slujiţi dacă la conducerea SRI se succed lideri la intervale de timp clar stabilite.

Consider că, din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nici o raţiune pentru a continua să exercit această funcţie. După cum spuneam, închei această etapă de viaţă cu satisfacţia că am făcut lucruri bune pentru cetăţeni, pentru România şi pentru SRI. Am reuşit restructurarea instituţiei pentru a fi mai eficientă, am îndepărtat-o de politică şi de moştenirea fostei Securităţi, şi am menţinut şi amplificat încrederea şi respectul partenerilor noştri externi, alături de care SRI luptă zi de zi pentru protejarea României. Am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţiile extrase din arhivele fostei Securităţi. Starea serviciului este, acum, semnificativ mai bună decât era în urmă cu 8-9 ani. Realizările publicabile, dar şi provocările mandatului se regăsesc în volumul 2 al Monografiei SRI, care acoperă perioada 2015-2023.

Vreau să-mi exprim aprecierea faţă de profesioniştii din SRI, faţă de partenerii din conducerea executivă şi faţă de beneficiarii legali ai instituţiei, care mi-au fost sprijin, dar şi resort critic pozitiv în toţi aceşti ani. Rămân un susţinător deschis al valorilor de securitate naţională şi al profesioniştilor oneşti din domeniul informaţiilor. Şi cred că viitorul SRI va fi unul bun pentru România dacă instituţia se fereşte de greşelile şi abuzurile trecutului, dacă îşi menţine parcursul democratic şi de profesionializare care i-au adus în prezent admiraţia şi respectul partenerilor săi din ţară, din UE şi din NATO.

​Îmi amintesc acum de ceea ce spunea un important lider politic european al secolului XX - „Singurul ghid al unui om este conştiinţa sa. Singurul scut al memoriei sale este verticalitatea şi sinceritatea acţiunilor sale. Este foarte imprudent să mergi prin viaţă fără acest scut, pentru că suntem atât de des luaţi în derâdere de eşecurile speranţelor noastre şi de nerealizarea planurilor noastre. Purtând acest scut, vom fi mereu în rândul celor onorabili”.

Declaraţia de astăzi este ultima în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii. Profesional şi sufleteşte voi fi marcat pozitiv pentru toată viaţa de această experienţă deosebit de onorantă. Emoţional şi raţional, mă voi raporta totdeauna cu respect, consideraţie şi afecţiune la motto-ul SRI – Patria, a priori”.

Cine este Eduard Hellvig

Eduard Hellvig a preluat mandatul la SRI în 2015 la vârsta de 40 de ani.

El a fost ministru al Dezvoltării în primul guvern condus de Victor Ponta, până la alegerile parlamentare din 2012, când s-a retras din Cabinet în urma acuzaţiilor de incompatibilitate formulate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

În decembrie 2014, Hellvig a câştigat definitiv procesul cu ANI la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, care a respins raportul inspectorilor de integritate.

La alegerile parlamentare din 2012, Eduard Hellvig a obţinut un mandat de deputat pe listele USL, din partea PNL, însă a demisionat din această calitate în septembrie 2013 pentru a deveni europarlamentar ca urmare a vacantării unor mandate ale PNL.

La alegerile europarlamentare din 2014, Hellvig a obţinut un nou mandat de eurodeputat.

A fost secretar general al PNL din 2011 şi până în 2014, iar în 2009 a fost coordonatorul campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale pentru Crin Antonescu. El s-a numărat printre cei mai apropiaţi lideri politici, alături de Dan Mihalache, atât de Antonescu, cât şi de Iohannis, atunci când aceştia au fost preşedinţi ai PNL.

În perioada 2004-2008, Hellvig a fost deputat din partea PC şi secretar al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, iar între anii 2006 şi 2007 a fost europarlamentar.

Înainte de terminarea mandatului, Hellvig a demisionat din PC şi s-a alăturat echipei liberale din Bihor. Filiala PNL Bihor l-a desemnat candidat pentru un al doilea mandat de deputat, dar acesta nu a câştigat alegerile.

După 2008, Eduard Hellvig a avut activitate politică în Bucureşti, unde a devenit un apropiat al preşedintelui PNL, Crin Antonescu, iar liderul liberal l-a desemnat, la un moment dat, ca posibil ministru într-un potenţial guvern liberal.

Hellving a fost, înainte de 2004, pe rând, consilier politic al fostului vicepreşedinte PNL Horia Rusu în perioada1998-1999, consilier al ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu în perioada 1999-2000, în 2000 consilier al candidatului la Preşedinţia României Mugur Isărescu şi în 2004 director general al Institutului de Studii Sociale.

El a fost şi broker la Bursa de Valori Bucureşti în perioada 1997-1998 şi coordonator de programe la Fundaţia Soros, în 1995.

Eduard Hellving a absolvit specializarea Ştiinţe Politice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca (1997), a urmat studii post-universitare în domeniul securităţii şi apărării la Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea "Carol I", Bucureşti şi la Centrul European de Studii de Securitate "George C. Marshall", Garmisch - Partenkirchen. Din 2009, este doctor în Ştiinţe Politice al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici