Fenechiu: PNL nu susţine majorări de taxe şi impozite, ar bulversa economia

O majorare a taxelor şi impozitelor ar bulversa economia şi nu ar rezolva problema deficitului bugetar, declară liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu. În opinia sa, ar trebui umblat inclusiv la "schema de personal a statului".

281 afișări
Imaginea articolului Fenechiu: PNL nu susţine majorări de taxe şi impozite, ar bulversa economia

Fenechiu: PNL nu susţine majorări de taxe şi impozite, ar bulversa economia

Daniel Fenechiu spune la RFI, în contextul deficitului bugetar, că "PNL a declarat clar că nu susţine majorări de taxe şi impozite. De altfel, în materie de politici publice fiscale, PNL s-a păstrat constant pe zona de impozitare moderată şi nemodificare, necreştere a impozitelor. Din punctul ăsta de vedere, eu cred că soluţiile pentru rezolvarea problemei deficitului sunt şi trebuie să fie de altă natură, pe de o parte, este necesar ca să existe o mai bună colectare, pe de altă parte, trebuie avute în vedere anumite cheltuieli excesive sau care pot fi reduse ale statului şi aici mă refer la o serie de cheltuieli care în ultima lună de mandat Guvernul Ciucă a şi luat nişte măsuri în sensul ăsta, tăierea anumitor cheltuieli şi cred că în ultimă instanţă va trebui, fiind un Guvern puternic, un Guvern cu o majoritate stabilă în Parlament, să ne uităm puţin şi pe schema de personal a statului român, care trebuie să recunoaştem, indiferent din ce parte vedem lucrurile, este uşor cam stufoasă".

Senatorul PNL crede că majorarea taxelor şi impozitelor ar bulversa economia: "Noi nu credem că o creştere a taxelor în momentul de faţă ar rezolva problema deficitului. Noi ştim foarte bine că în momentul în care creşti taxele, mediul de afaceri reacţionează în maniera în care poate să reacţioneze, mergând de la optimizări fiscale, cei care îşi permit şi care au această posibilitate, până la evaziune fiscală (...). Ideea nu trebuie să fie alta decât aceea de a rezolva şi realiza efectiv o mai bună colectare şi pe de altă parte a nu bulversa prin măsuri de acest gen economia, pentru că nu poţi veni la jumătatea anului să spui că elimini anumite facilităţi, că schimbi taxarea. Noi ne dorim în momentul de faţă creşterea volumului investiţiilor, ne dorim dezvoltarea României, iar în momentul în care îţi doreşti aceste lucruri, nu vii cu o creştere de taxe".

Întrebat, în contextul în care PNL a spus că nu va majora sau nu va introduce taxe şi impozite şi cu toate astea a acceptat aşa ceva la jumătatea anului trecut, dacă va mai accepta o dată, Fenechiu a răspuns: „Au fost nişte intervenţii minore, minore, care nu au fost reprezentative din perspectiva sistemului de taxare. Acum, eu n-aş putea să dau verdicte definitive, însă ceea ce pot să vă spun este că poziţia PNL este aceea de menţinere a cotei unice, menţinere a taxării şi neintroducerea de taxe noi”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici