Firea: Pasajul Ghica putea fi gata de acum aproape trei ani doar dacă primarul nu se încăpăţâna

Pasajul Ghica putea fi gata de acum aproape trei ani „doar dacă primarul general nu se încăpăţâna”, spune Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei. Ea menţionează că a lăsat pasajul la un stadiu de peste 70%, executat în doar opt luni.

351 afișări
Imaginea articolului Firea: Pasajul Ghica putea fi gata de acum aproape trei ani doar dacă primarul nu se încăpăţâna

Firea: Pasajul Ghica putea fi gata de acum aproape trei ani doar dacă primarul nu se încăpăţâna

„Am lăsat pasajul la un stadiu de peste 70%, executat în doar 8 luni! A fost nevoie de 3 ani grei pentru restul! Nu e motiv de laudă că se deschide circulaţia abia acum. Bucureştenii au fost pedepsiţi din răzbunare politică. Pasajul Doamna Ghica este al bucureştenilor! Construit pe banii lor şi pe răbdarea şoferilor, întinsă la limită! Lucrările sunt pentru oameni, nu ale politicienilor ajunşi primari prin minciuni şi furt! Au fost bani pentru continuarea lucrărilor, dar un an după alegeri şantierul a fost abandonat şi nu s-a văzut picior de muncitor. Mă bucur că se termină chinul oamenilor prelungit cu 3 ani din ambiţia primarului Nicuşor Dan de a demonstra că a fost greşit tot ce s-a făcut în Administraţia Firea. Simpla dovadă că lucrurile au fost făcute cu seriozitate este deschiderea circulaţiei. Dacă erau greşeli, pasajul nu se mai construia”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Ea afirmă că Pasajul Ghica putea fi gata de acum aproape trei ani „doar dacă primarul general nu se încăpăţâna să caute nereguli si lipsuri închipuite”.

„Să nu uităm că nu găseau tablierul metalic care în mandantul meu era lucrat deja de o firma românească la marginea Capitalei. Dar Nicuşor Dan şi primarul USR de la sectorul 2 au preferat să aducă fier din Italia. Fix ei, marii susţinători ai produselor româneşti au ales să cumpere de peste hotare. Acolo a fost o afacere care miroase şi probabil că instituţiile statului vor ancheta. E bine, totuşi, că Nicuşor Dan şi echipa sa a reuşit să termine un proiect lăsat moştenire de primarul general social-democrat Gabriela Firea, împreună cu echipa de consilieri generali PSD. Noi l-am găsit aruncat într-un sertar, l-am reanalizat şi într-un an lucrările erau avansate. Actualului primar general i-a luat doar trei ani, dar măcar nu s-a descotorosit de proiect aşa cum a făcut cu Pasajul Unirii sau Nicolae Grigorescu. Competenţa unui primar nu stă în a pasa marile proiecte altora, ci în a începe şi finaliza lucrările”, adaugă fostul primar general.

Ea spune că Pasajul Doamna Ghica „nu este despre Gabi Firea sau Nicuşor Dan, ci despre bucureştenii care pierd timp preţios în trafic zilnic şi despre acest oraş care are nevoie să se dezvolte, să se modernizeze”.

„Am demonstrat în mandatul meu că se poate şi am finalizat toate lucrările găsite blocate, în stadii incipiente, de la primarii dinaintea mea: Pasajul Sudului, Pasajul Ciurel, Podul Nicolae Grigorescu, Iancului-Pantelimon, Park&Ride Pantelimon, Lărgire Liviu Rebreanu, străzile şi reţelele din cartierul Henri Coandă, modernizarea de la zero a Şoselei Fabrica de Glucoză. Lista poate continua. Îl aştept şi pe Nicuşor Dan cu o listă a marilor proiecte de infrastructură şi investiţii finalizate în mandatul său. Bani a avut mai mulţi, nu se mai poate plânge la infinit”, încheie Firea.

„În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii - ne-am ţinut de cuvânt, spune primarul general al Capitalei”, Nicuşor Dan, la deschiderea circulaţiei rutiere pe Pasajul Doamna Ghica.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici