Florin Iordache: Iohannis a intrat în campanie cu atacuri care nu-şi au locul

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a declarat marţi, la Parlament, că prin acuzaţiile aduse de Klaus Iohannis, şeful statului arată că a intrat în campanie electorală şi a precizat că social-democraţii îi cer acestuia să fie mediator.

407 afișări
Imaginea articolului Florin Iordache: Iohannis a intrat în campanie cu atacuri care nu-şi au locul

Florin Iordache: Iohannis a intrat în campanie cu atacuri care nu-şi au locul

„Din partea noastră, considerăm că Preşedintele ar trebui să joace rolul de mediator. Constatăm că, la anumite ore, Preşedintele iese şi critică anumiţi lideri ai PSD sau ALDE şi cred că nu este normal. Eu cred că Preşedintele ar trebui să revină la rolul de mediator. Eu înţeleg că a intrat în campanie şi pentru campania de la anul vine cu astfel de atacuri, dar nu-şi au locul. Eu am crezut că este lămuritoare discuţia pe care am avut-o la Cotroceni, care a vizat legile justiţiei, şi cred că fiecare ar trebui să ne vedem de ceea ce avem de făcut. PSD va moderniza în continuare legislaţia, vom duce la îndeplinire programul de guvernare”, a declarat, marţi, la Parlament, deputatul PSD Florin Iordache.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România, ar fi putut să fie mai bine pregătită pentru prealuarea de la 1 ianuarie 2019 a preşedinţiei Consiliului UE dacă ar fi avut „o clasă politică mult, mult mai bună, fără infractori, că penali nu mai am voie să spun”.

Şeful statului a adăugat că informaţiile furnizate cu o zi înainte de Liviu Dragnea şi care îl vizează sunt "fake news", catalogându-l pe acesta un disperat care progresează.

"Asta se întâmplă când un infractor ajunge în vârful statului, iar acest infractor Dragnea progresează, nu în domeniul statului de drept, ci în domeniul fake news. E ceea ce în ziua de azi se numeşte fake news, înainte de numeau minciuni. Am avut Caragiale, bileţelul roz şi am ajuns în faza cu valizele. Aşa se întâmplă dacă infractorii ajung în vârful statului", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Declaraţiile vin după ce, cu o zi în urmă, preşedintele Liviu Dragnea a mers în Parlament cu două valize, reacţionând în acest mod la ancheta Rise Project ce se bazează pe o valiză cu documente Tel Drum, despre care jurnaliştii spun că a fost găsită de un sătean din Teleorman. Într-o valiză, liderul PSD a adus gogoşi, iar în a doua se aflau acte, cum ar fi ordonanţa de clasare a unui dosar ce-l viza pe Klaus Iohannis, semnată de Cristian Lazăr, dar şi informări cu privire la cauzele penale clasate în care a fost implicat preşedintele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici