Fostul consilier onorific Ilan Laufer îi sugerează Vioricăi Dăncilă două propuneri pentru funcţia de comisar european

Fostul consilier onorific al Vioricăi Dăncilă îi sugerează acesteia că ar trebui să îi ia în calcul pe Roxana Mînzatu sau pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european, după ce Rovana Plumb a fost respinsă în Comisia JURI a Parlamentului European.

3667 afișări
Imaginea articolului Fostul consilier onorific Ilan Laufer îi sugerează Vioricăi Dăncilă două propuneri pentru funcţia de comisar european

Ilan Laufer: Dăncilă ar trebui să îi ia în calcul pe Mînzatu şi Negrescu pentru funcţia de comisar

„Sper că Roxana Mînzatu şi Victor Negrescu vor fi luaţi în calcul pentru funcţia de comisar european. Ambele variante fiind câştigătoare pentru România”, a scris Ilan Laufer, pe Facebook.

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, marţi, de la ora 16.00, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Şedinţa are loc după ce Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia JURI a PE pentru funcţia de comisar european, iar premierul a anunţat că va face o nouă propunere în acest sens.

Pe 25 septembrie Ilan Laufer a informat-o pe Viorica Dăncilă că demisionează din funcţia de consilier onorific deoarece nu a fost invitat, în această calitate, să însoţească premierul la vizita în Statele Unite. Laufer spune că şeful Executivului nu s-a întâlnit cu el, în calitate de preşedinte al PSD SUA.

 

Taguri:
laufer,
comisar,
european

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici