Fostul premier Tudose: Pe noi înşine - noua deviză liberală? Delir total

  • Fostul premier Mihai Tudose îi acuză pe liberali că, „după ce au amanetat viitorul împrumutându-se zilnic ca disperaţii, acum se pregătesc să vândă şi economia
  • El mai spune că premierul Orban a promis deblocarea vânzării de acţiuni la companiile de stat
  • Tudose a dat ca exemplu Hidroelectrica
215 afișări
Imaginea articolului Fostul premier Tudose: Pe noi înşine - noua deviză liberală? Delir total

Fostul premier Tudose: Pe noi înşine - noua deviză liberală? Delir total

„<Pe noi înşine> - noua deviză liberală? Moment istoric: Florin Cîţu ne-a băgat în UE. Omul cu datoriile a fost atât de convingător că l-a crezut şi Ludovic Orban. <Echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană>, a zis ministrul Finanţelor despre trecerea României la statutul de piaţă emergentă. Un pic dacă se mai forţează Cîţu şi poate intrăm şi-n NATO... Ce-a <uitat> Cîţu să spună? Că decizia s-a luat în urmă cu un an. Se aplică acum şi devenim piaţă emergentă... secundară! Vasăzică, investitorii străini primesc semnalul că pot cumpăra active în România într-un moment - ghinion! - critic pentru capitalul autohton”, scrie pe Facebook Mihai Tudose.

El mai spune că premierul Orban a promis deblocarea vânzării de acţiuni la companiile de stat, dând exemplul Hidroelectrica.

„Iar comunicatul FTSE Russell face cu ochiul către Romgaz şi Banca Transilvania. O fi adevărat că se pregătesc şi nişte privatizări <strategice>, după alegerile parlamentare? <Miliarde de dolari, de euro se uită astăzi la piaţa de capital din România şi vor veni, vor fi canalizaţi pe piaţă. Este ca şi cum ai construi o autostradă şi dintr-odată traficul este transferat pe această piaţă>, a proclamat caţavencian dl Cîţu. Delir total! Numai să nu semene cu cioturile de autostradă inaugurate-n draci cu jalnic fast, de se termină-n drum de ţară, ori cu calea ferată Gara de Nord - Otopeni, cu frecvenţa de un tren pe oră şi durata drumului dublă faţă de maşină... Când se va trage linie regimului liberal, tare mă tem că impactul acestor sforţări de a părea guvernanţi va fi rezumat de noua deviză a PNL: <Pe noi înşine>. Atât mai rămâne din vechiul crez al Brătienilor, <Prin noi înşine>, fiindcă, după ce au amanetat viitorul împrumutându-se zilnic ca disperaţii, acum se pregătesc să vândă şi economia şi tot ce mai are statul, urmând ca, în ultima fază, să ne vândă pe noi toţi”, conchide fostul premier.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
tudose,
cîţu,
orban

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici