Fostul şef ANI, Horia Georgescu: Am discutat cu George Maior despre dosarul lui Klaus Iohannis

Fostul şef ANI, Horia Georgescu, a declarat pentru MEDIAFAX, că nu ştie dacă ordonanţa de clasare a dosarului care-l viza şi pe Klaus Iohannis s-a aflat sau nu în dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr, însă atunci când cauza a fost deschisă, a discutat cu George Maior despre ea.

3212 afișări
Imaginea articolului Fostul şef ANI, Horia Georgescu: Am discutat cu George Maior despre dosarul lui Klaus Iohannis

Fostul şef ANI, Horia Georgescu: Cu George Maior am discutat dosarul lui Klaus Iohannis

„Procurorul de caz a emis o decizie de clasare care se presupune că a ajuns într-un dosar de candidatură, mai departe alte detalii nu vă pot spune. Eu vă pot spune partea legată de ANI, s-a format dosarul, unde s-a adus sesizarea şi unde a fost instrumentat, alte detalii eu nu ştiu. Nu ştiu dacă este adevărat, nici dacă nu este adevărat dacă a ajuns această rezoluţie în dosarul de candidatură sau nu. Vedeţi toate părţile implicate spun lucruri diferite şi nu mai ştim pe cine să credem, a declarat fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru MEDIAFAX.

Potrivit lui Horia Georgescu, despre dosarul lui Klaus Iohannis a discutat şi cu fostul şef al SRI, George Maior, însă detaliile au fost oferite în cadrul audierii de la Comisia de control a Serviciului.

„Cu George Maior am discutat dosarul lui Klaus Iohannis. (...) Am detaliat ce era de detaliat în faţa Comisiei de Control a SRI. Este complicat să dau mai multe detalii pentru că acea Comisie de Control a SRI urmează să emită un raport în care va clarifica lucrurile sau le va defini şi atunci eu nu pot în momentul acesta să dau declaraţii referitoare la chestiuni mai mult sau mai puţin delicate pe care le-am spus în cadrul Comisiei”, a mai precizat Horia Georgescu.

ANI a transmis, în 2013, o sesizare către procurori pentru a fi cercetat un posibil conflict de interese ce avea drept obiect semnarea unui proiect cu fonduri europene. Acea sesizare a fost inclusă în dosarul care-l viza şi pe preşedintele Klaus Iohannis, primar al Sibiului la acel moment. Ordonanţa de clasare, semnată de către procurorul de la PÎCCJ Cristian Lazăr, a fost identificată de către ministrul Justiţiei în dosarul de candidatură al procurorului general Augustin Lazăr.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici