Gabriela Firea şi două organizaţii locale ale PSD cer convocarea de urgenţă a CEx al partidului, „ca urmare a ultimelor evenimente din partid şi derulate în spaţiul public”

Social-democraţii din judeţul Olt solicită, printr-un comunicat remis corespondentului Mediafax, convocarea Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, „ca urmare a ultimelor evenimente din partid şi derulate în spaţiul public”. Gestul lor a fost urmat de cel al filialei Vaslui şi de primarul Capitalei, Gabriela Firea, într-un mesaj pe facebook.

1524 afișări
Imaginea articolului Gabriela Firea şi două organizaţii locale ale PSD cer convocarea de urgenţă a CEx al partidului, „ca urmare a ultimelor evenimente din partid şi derulate în spaţiul public”

Gabriela Firea şi două organizaţii locale ale PSD cer convocarea de urgenţă a CEx al partidului, „ca urmare a ultimelor evenimente din partid şi derulate în spaţiul public”

"Privesc si eu cu ingrijorare ceea ce se intampla in viata politica de cateva zile. Nu pot fi indiferenta, chiar daca sunt preocupata primordial de problemele Capitalei. Observ ca motoarele administratiei publice centrale si locale au incetinit.. este o reactie organica la criza politica. (....) De aceea, cred ca trebuie sa ne intalnim urgent intr-o sedinta a Comitetului Executiv National pentru a transa criza politica. Apoi, sa ne reintoarcem urgent la munca", a îndemnat Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD.

Ea consideră că orice solutie va reiesi din dezbaterea CexN va fi mai utila pentru tara "decat instabilitatea actuala".

Social-democraţii din judeţul Olt vor de urgenţă convocarea CEx

Potrivit unui comunicat, solicitarea vine „în urma consultării organizaţiilor locale din judeţ”.

„PSD Olt, reprezentată de Paul Stănescu, în calitate de preşedinte şi Marius Oprescu, preşedinte executiv, solicită de urgenţă convocarea Comitetului Executiv Naţional al PSD”, se arată în documentul citat.

Social-democraţii spun că „această solicitare vine ca urmare a ultimelor evenimente din partid şi derulate în spatiul public, evenimente care au darul de a produce grave prejudicii de imagine Partidului Social Democrat”.

„PSD Olt doreşte cât mai grabnic ca aceste inadvertenţe să se clarifice imediat şi PSD să continue să guverneze ţara aşa cum electoratul a decis şi dorit”, concluzionează cei de la PSD Olt.

PSD Vaslui solicită convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional al partidului

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că membrii filialei social-democrate au solicitat, vineri seara, convocarea imediată a Comitetului Executiv Naţional, propunând ca acesta să aibă loc lunea sau marţea viitoare, pentru a lămuri situaţia din partid.

„Îmi pare rău că nu mi-a venit mie ideea aceasta, am preluat-o de la membrii de partid, la întâlnirea din seara aceasta în cadrul căreia mai mulţi au solicitat şi mi-au cerut şi mie să-i transmit domnului Liviu Dragnea solicitarea de a convoca imediat Comitetul Executiv Naţional, în zilele următoare – luni, marţi ale săptămânii viitoare, pentru a lămuri situaţia din partid. Am lansat această provocare tutror colegilor din ţară, să vedem cum vor răspunde. Eu cred că ar trebui să se lămurească raporturile dintre Guvern şi partid, să lămurească faptul evident, acum, al rupturii care se profilează şi care riscă să se adâncească şi o autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care îl susţin”, a declarat Buzatu, la Antena 3.

Întrebat ce soluţie ar trebui să propună această reuniune a CEx pentru a fi depăşit acest moment, liderul PSD Vaslui a precizat că ar trebui să se revină la un dialog normal.

„Soluţia de dorit ar fi fără zguduiri care să producă efecte negative şi ar fi ca să se găsească o cale de revenire la un dialog normal, la o consultare permanentă a Guvernului şi a primului ministru cu partidul şi la respectarea punctelor de vedere ale partidului şi coaliţiei majoritare, pentru că această majoritate l-a susţinut atunci când a fost promovat în calitate de premier. Eu nu cred că premierul poate, fără nicio discuţie în cadrul partidului, a coaliţiei majoritare, să ceară demisia unor miniştri pentru că nu-i mai place. Ne-am putea trezi că primul ministru cere demisia succesiv a miniştrilor care nu-i mai plac”, a adăugat Dumitru Buzatu.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a început joi un turneu în filialele din Moldova, în contextul în care la sfârşitul lunii va avea loc şedinţa CExN, în care se va decide o eventuală restructurare a Guvernului.

Liderul social-democraţilor a participat la două şedinţe locale ale organizaţiilor PSD: Suceava şi Vaslui.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici