Gelu Vişan se retrage din cursa pentru şefia PMP şi solicită vot pentru Elena Udrea

Gelu Vişan, candidat la şefia PMP, a anunţat, sâmbătă, în discursul susţinut în cadrul Congresului partidului, că se retrage din cursa pentru postul de preşedinte al formaţiunii şi le-a solicitat delegaţilor să o voteze pe Elena Udrea pentru această funcţie.

204 afișări
Imaginea articolului Gelu Vişan se retrage din cursa pentru şefia PMP şi solicită vot pentru Elena Udrea

Gelu Vişan se retrage din cursa pentru şefia PMP şi solicită vot pentru Elena Udrea (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Consideraţi că m-am retras, mi-am retras candidatura pentru funcţia de preşedinte al PMP şi îi rog pe toţi aceia care mă susţin să o voteze pe Elena Udrea", a afirmat Vişan.

Şi Adrian Rădulescu a anunţat, sâmbătă, îaninte de începerea Congresului PMP, că a decis să se retragă din cursa pentru şefia formaţiunii şi să îi acorde Elenei Udrea susţinerea sa.

Funcţia de preşedinte al PMP este vizată de Elena Udrea, Adrian Papahagi, Daniel Funeriu.

Delegaţii la Congresul PMP urmează să aleagă, pe lângă preşedintele partidului, opt vicepreşedinţi, opt secretari executivi, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici