Geoană a cerut demisia lui Adomniţei din postul de ministru al Educaţiei

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a cerut demisia ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, pe motiv că, potrivit unui raport al Comisiei Europene, România se plasează pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte performanţa în educaţie.

14 afișări
Imaginea articolului Geoană a cerut demisia lui Adomniţei din postul de ministru al Educaţiei

Geoană a cerut demisia lui Adomniţei din postul de ministru al Educaţiei (Imagine: Mediafax Foto)

Geoană a declarat, vineri, la Braşov, într-o conferinţă de presă, că ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, ar rebui să demisioneze pentru că şi-a dovedit, în mai multe rânduri, ineficacitatea.

"Am citit astăzi rezultatele unui raport al Comisiei Europene care spune că, din păcate, România se află pe ultimul loc în Europa din punct de vedere al performanţei sistemului educaţional. Suntem ultimii din Europa ca eficienţă a educaţiei şi, faţă de 2007, am scăzut de la un grad de performanţă de 42% la 52% neperformanţă", a declarat Mircea Geoană.

Liderul social-democrat a cerut demisia ministrului Educaţiei, spunând totodată că acesta nu a reuşit să gestioneze banii pe care i-a avut la dispoziţie.

"Dacă tot nu are şanse la primăria Iaşiului, poate să îşi şi dea demisia, pentru că un raport european arată că într-un singur an a pierdut aproape 10 procente de preformanţă, iar România este pe ultimul loc din acest punct de vedere. Asta în condiţiile în care bani pentru educaţie au tot fost alocaţi de la buget", a declarat Mircea Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici