Geoană: Antonescu şi Ponta au făcut un cadou PDL, Blaga va fi preşedintele Senatului

Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană a declarat, joi, la Dăbuleni, că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au făcut un cadou puterii prin schimbarea şefiei Senatului, pentru că funcţia va fi preluată de către Vasile Blaga, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu se va mai putea realiza.

1495 afișări
Imaginea articolului Geoană: Antonescu şi Ponta au făcut un cadou PDL,  Blaga va fi preşedintele Senatului

Mircea Geoană (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

"Victor Ponta şi, din păcate, şi Crin Antonescu cu care am avut şi sper să am în continuare o relaţie de prietenie, s-au transformat într-un fel de Moşi Crăciuni faţă de cei de la PDL, oferindu-le un scandal cât casa şi un cadou pe tavă. Moş Crăciun a venit pentru PDL iar el este îmbrăcat în Victor Ponta şi Crin Antonescu punând pe tavă PDL-ului a doua funcţie în stat. Şi nu e Senatul lui Geoană şi nici nu mă interesează funcţia respectivă, însă am spus şi am avertizat că, în acest moment în care se vorbeşte despre suspendarea lui Traian Băsescu a da puterii actuale a doua funcţie în stat este o greşeală politică iar dacă luni, aşa cum cred, Vasile Blaga va fi preşedintele Senatului, înseamnă că majoritatea în Parlament funcţionează şi orice şansă de suspendare a lui Traian Băsescu de fapt nu există în Parlament. Moş Crăciun în loc să aducă veşti bune pentru electrorat şi pentru România, aduce veşti bune pentru actuala putere. Halal opoziţie, halal lideri!", a spus Geoană.

El a atacat dur actuala conducere a PSD, susţinând că partidul "s-a îndepărtat de problemele adevărate ale poporului".

"Astăzi, din păcate, PSD-ul, cu actuala conducere, nu mai reprezintă acea forţă politică capabilă să conducă electroratul nostru către victorie, ci pare să se îndepărteze de problemele adevărate ale poporului. Pare să fie mai degrabă în lupte de putere, astăzi, PSD-ul nu se mai bate cum obişnuia să se bată pentru ţărani, muncitori, pensionari, pentru tinerii şi vârstnicii sau pentru cei săraci din această ţară, pentru cei necăjiţi din această ţară, pentru tinerii care aleg să meargă departe de ţară. Din păcate, pentru voi activiştii de partid, actuala conducere nu mai prezintă o prioritate, nici chiar cei care sunt activişti de bază, actuala conducere nu mai reprezintă o prioritate. Au o singură prioritate, aceea ca ei şi acoliţii ei să pună mâna pe partid şi să folosească în interes propriu, ci nu al electoratului şi al bazei noastre de partid", a mai spus Geoană.

Mircea Geoană a ajuns, joi la prânz, în oraşul doljean Dăbuleni, fiind întâmpinat de zeci de susţinători.

Zeci de localnici din Dăbuleni l-au aşteptat pe Mircea Geoană în faţa căminului cultural din localitate. Aceştia au declarat că îl susţin pe Mircea Geoană pentru că i-a ajutat, unii dintre ei având chiar pancarte cu mesaje de încurajare pentru senatorul de Dolj.

Mircea Geoană a venit însoţit de Florentin Gust, fiind aşteptat de primarul din Dăbuleni, Nicoale Drăgoi, precum şi de alţi primari din localităţi doljene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici