Geoană: După ce am ieşit din CSAT am mai făcut o vizită privată la Moscova

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că, după ce a ieşit din CSAT, a mai făcut o vizită privată la Moscova, dar fără a se întâlni cu oficiali ruşi.

25 afișări
Imaginea articolului Geoană: După ce am ieşit din CSAT am mai făcut o vizită privată la Moscova

Geoană: După ce am ieşit din CSAT am mai făcut o vizită privată la Moscova (Imagine: Alex Chitu/Mediafax Foto)

Întrebat dacă a mai fost la Moscova din aprilie şi până acum, Geoană a răspuns că, după ce a ieşit din CSAT, a fost în capitala Federaţiei Ruse într-o "vizită privată".

Solicitat să precizeze dacă a avut întâlniri cu oficiali de la Moscova, Geoană a răspuns negativ, precizând din nou că a fost o vizită privată, "aşa cum te poţi oriunde în altă parte".

El a reiterat faptul că vizita sa din aprilie la Moscova nu a fost una secretă, având în vedere că a mers însoţit de ofiţeri SPP şi că înainte a avut o discuţie pe această temă cu ministrul de Externe de la acea vreme, Cristian Diaconescu.

Mircea Geoană a explicat că, în cursul "vizitei neoficiale" din aprilie, a avut la Moscova o serie de contacte la nivelul administraţiei prezidenţiale şi la nivel guvernamental.

El a explicat că acelaşi tip de contacte le are şi în vizitele pe care le face în SUA.

Preşedintele Senatului a susţinut că rezultatul acestor contacte îl constituie faptul că în urmă cu câteva zile a primit o invitaţie oficială pentru a face o vizită la Moscova.

Preşedintele Traian Băsescu a catalogat, marţi, vizita la Moscova a liderului PSD Mircea Geoană drept "anormală şi ilegală", precizând că trebuie să ia în calcul "târgul" pe care acesta l-a făcut în Rusia pentru a fi susţinut la Preşedinţie.

Băsescu a spus, într-un interviu transmis pe site-ul său de campanie, că deplasarea la Moscova a lui Mircea Geoană a fost "absolut anormală", mai ales că liderul PSD a declarat că s-a dus să încerce reglementarea relaţiei cu Federaţia Rusă, "în sistem privat". Băsescu a menţionat că, în calitatea sa de şef al statului şi şef al CSAT, trebuie să ia în consideraţie "târgul pe care Mircea Geoană l-a făcut la Moscova pentru a fi susţinut în România să îşi obţină mandatul de preşedinte".

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a făcut o vizită privată la Moscova, pe 27 aprilie 2009, unde a avut o întâlnire "în secret", aranjată de Boris Golovin, om de afaceri cu interese in domeniul energetic din România, cu un consilier al preşedintelui Dmitri Medvedev, a relatat, săptămâna trecută, HotNews.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici