Geoană îi propune lui Băsescu amânarea cu o săptămână a semnării Pactului pentru educaţie

Liderul PSD Mircea Geoană îi propune preşedintelui Traian Băsescu, într-o scrisoare deschisă, amânarea cu o săptămână a semnării Pactului Naţional pentru Educaţie şi Cercetare, susţinând că cele două condiţii pentru semnarea documentului - substanţa şi neutralitatea acestuia - nu sunt întrunite.

11 afișări
Imaginea articolului Geoană îi propune lui Băsescu amânarea cu o săptămână a semnării Pactului pentru educaţie

Geoană îi propune lui Băsescu amânarea cu o săptămână a semnării Pactului pentru educaţie (Sursa: Mediafax Foto)

Geoană îi aminteşte lui Băsescu că PSD a susţinut încă din 2005 ideea încheierii unui Pact între partidele politice, Preşedinţie, Guvern, sindicate, reprezentanţi ai societăţii civile, ai asociaţiilor studenţeşti şi de părinţi, pentru reformarea sistemului de educaţie şi cercetare.

"Având în vedere importanţa crucială a temei pentru învăţământul românesc, partidul nostru consideră că Pactul Naţional privind Educaţia şi Cercetarea nu trebuie să fie tratat cu superficialitate şi nu trebuie să fie transformat într-un simplu gest de imagine într-un an electoral", scrie Geoană.

Partidul Social Democrat consideră că nu se poate clădi în şapte zile, "într-o grabă nejustificată", un pact ce va susţine reforma educaţiei şi cercetării româneşti vreme de 10 ani.

"Considerăm că, în acest moment, cele două precondiţii esenţiale pentru semnarea acestui document, substanţa documentului şi neutralitatea sa, nu sunt reunite. Propunem ca semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie şi Cercetare să aibă loc miercuri, 12 martie 2008, sub egida Academiei Române, principiu agreat la consultările organizate de dumneavoastră cu partidele politice", îi scrie Geoană lui Băsescu.

El adaugă că, în acest interval, experţii partidelor politice, reprezentanţii Comisiei prezidenţiale privind educaţia, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi ai sindicatelor vor avea răgazul necesar pentru redactarea unui document convenit de către toţi decidenţii politici.

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, în urmă cu o săptămână, la Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor parlamentare pe marginea Pactului pentru Educaţie.

Reprezentanţii UDMR, PSD, PNL şi PDL au anunţat, la finalul întâlnirii cu şeful statului, că sunt dispuse să semneze pactul pentru educaţie, document despre care spuneau că care ar putea suferi o serie de modificări în următoarele şapte zile, după care va fi deschis spre semnare tuturor partidelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici