Geoană infirmă negocierea conducerilor TVR şi SRR între PSD şi PDL

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a negat, marţi, existenţa unor discuţii între PDL şi PSD pentru schimbarea conducerilor SRTV şi SRR, calificând drept speculaţii informaţiile în acest sens.

20 afișări
Imaginea articolului Geoană infirmă negocierea conducerilor TVR şi SRR între PSD şi PDL

Geoană infirmă negocierea conducerilor TVR şi SRR între PSD şi PDL (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Există o speculaţie pe care vreau să o infirm, că între PSD şi PDL ar fi o discuţie cu privire la TVR şi SRR. Nu există o astfel de discuţie", a spus preşedintele PSD.

El a afirmat că TVR are nevoie de sprijin, întrucât televiziunea naţională trebuie să asigure, dincolo de competiţia cu televiziunile comerciale, şi nevoile de informare şi educaţie ale populaţiei.

Presa a relatat că liderii PDL şi PSD, Emil Boc şi Mircea Geoană, au convenit să schimbe conducerile TVR şi SRR, democrat-liberalii urmând să preia şefia televiziunii publice, iar social-democraţii pe cea a Radiodifuziunii. Mandatul preşedintelui director general al SRR Maria Ţoghină expiră în vară, iar locul deţinut de Alexandru Sassu la conducerea televiziunii publice ar putea rămâne vacant prin respingerea raportului de activitate al instituţiei pe 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici