Geoană: Mâine va fi consfinţită noua majoritate

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că în şedinţa plenului reunit de miercuri va fi consfinţită şi confirmată noua majoritate parlamentară care îşi va afirma sprijinul pentru Iohannis la funcţia de premier, transmiţând un mesaj pentru nevoia de instalare a unui Guvern legitim.

21 afișări
Imaginea articolului Geoană: Mâine va fi consfinţită noua majoritate

Geoană: Mâine va fi consfinţită noua majoritate (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Mâine (miercuri - n.r.) la ora 9.00 dimineaţa, plenul reunit se va întruni pentru a adopta în conformitate cu Regulamentul şedinţelor noastre o decizie cu caracter profund politic şi extrem de importantă în acest moment. O să se adopte o hotărâre prin care vom propune constatatrea sprijinului Parlamentului României pentru candidatura lui Klaus Iohannis la funcţia de prim-ministru, dorind astfel să demonstrăm existenţa în fapt a acestei majorităţi de 65%. Sperăm ca prin vocea Parlamentului şi a majorităţii sale să putem să transmitem un mesaj cu privire la nevoia de a avea un Guvern legitim, instalat cât mai rapid la Bucureşti, pentru a preîntâmpina degradarea situaţiei economice şi sociale", a spus Geoană.

El a ţinut să informeze asupra unei propuneri făcute BP reunite ale Camerelor şi acceptată de o majoritate a membrilor acestora privind organizarea în mod excepţional a unei reuniuni a Camerelor reunite ale Parlamentului României prin care să se adopte această hotărâre, explicând că prin acest act parlamentarii doresc să transmită "un semnal extrem de clar" cu privire la sprijinul solid pe care îl acordă lui Iohannis.

Geoană a informat şi asupra discutării avizului pentru propunerea preşedintelui României cu privire la organizarea unui referendum pentru reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral, la ora 8.45.

"Considerăm că astăzi am dezlegat aceste două probleme importante, pe de-o parte rezolvarea crizei politice, pe de alta dorinţa domnului preşedinte de a organiza un referendum în perioada imediat următoare. Deci a fost un BP reunit extrem de important şi în care vom încerca mâine să aducem mai multă claritate în dezbaterea publică cu privire la nevoia unui Guvern legitim şi sunt convins că majoritatea de 65% mâine va putea să demonstreze încă o dată dacă mai era nevoie existenţa sa în fapt şi nevoia ca actuala propunere de premier desemnat a dl Croitoru să fie înlăturată din dezbaterea publică.", a apreciat liderul Senatului.

Întrebat când va fi momentul pentru sesizarea CCR, Mircea Geoană a spus că nu este o decizie luată încă.

"Aştept mâine cu încredere întâlnirea plenului reunit al Parlamentului în care vom avea în mod evident o consfinţire şi o confirmare politică evident a acestei majorităţi, în clipa respectivă vom vedea şi care este următorul gest al preşdintelui Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere mâine e o zi decisivă pentru că până acum ni s-a invocat absenţa unei majorităţi care să aibă în Parlament concretizarea acestei majorităţi mâine vom da posibilitatea parlamentarilor din majoritate să spună din punct de vedere politic sprijinul pentru domnul Iohannis şi sunt convins că majoritatea de 65% îşi va spune hotărât şi energic punctul de vedere", a spus liderul PSD.

Întrebat dacă actul are efecte juridice, Mircea Geoană a explicat că "este un act în conformitate cu procedurile noastre, este un act de natură eminamente politic", care rămâne în continuare în interiorul dezbaterilor constituţionale.

"Dar din punct de vedere al mesajului politic şi al eliminării unui anumit tip de critică care a fost adresată demersului nostru, al celor 65%, că va trebui să se vină în Parlament pentru a se proba o astfel de majoritate, mâine vom avea proba materială prin votul plenului Parlamentului că această majoritate există, funcţionează şi-l sprijină pe Iohannis pentru funcţia de prim-ministru", a conchis Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici