Geoană: Opoziţia şi Ponta au numai de pierdut de pe urma cererii privind schimbarea mea

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a susţinut, luni, după suspendarea şedinţei de plen, că opoziţia şi Victor Ponta personal au numai de pierdut din situaţia creată în urma cererii PSD privind înlocuirea sa din funcţie.

447 afișări
Imaginea articolului Geoană: Opoziţia şi Ponta au numai de pierdut de pe urma cererii privind schimbarea mea

Mircea Geoană (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

"Mă uit cu mâhnire la situaţia creată pentru că nu ne face bine. Ce înţelege electoratul PSD sau USL din ţară sau cei nehotărâţi, care nu şi-au făcut încă o opinie, văzând că lideri importanţi intră într-o astfel de conversaţie? Cred că numai de pierdut are opoziţia şi Victor Ponta, personal", a opinat el.

Potrivit afirmaţiilor sale, propunerea grupului PSD, "dacă este făcută în termeni regulamentari", va ajunge pe filiera firească a Biroului Permanent al Senatului.

El a arătat că, apoi, va exista "un eventual vot în plen, dacă sunt întrunite condiţiile regulamentare".

"Nimeni nu a făcut ceva scris, s-a văzut doar o intenţie şi un anunţ politic. De obicei, între intenţie şi fapte este o distanţă foarte mare", a precizat senatorul.

"Cu privire la situaţia din Senat, eu unul sunt călit în astfel de lupte, cum au fost încercări şi din alte părţi. Să vedem cum se termină", a mai arătat social-democratul.

PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean.

Liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, a făcut la tribună solicitarea de introducere a acestui punct pe ordinea de zi a plenului de luni.

"Grupul parlamentar al PSD solicită înlocuirea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Mircea Geoană", a anunţat Sârbu.

El a adăugat că acelaşi grup propune ca acesta să fie "înlocuit" cu senatorul PSD Titus Corlăţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici