Geoană: Pe 27 ianuarie am putea să avem şi ar trebui să avem sesiune extraordinară pe uninominal

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că, dacă există o majoritate în Birourile Permanente ale celor două Camere asupra convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pe tema votului uninominal, solicitată de PSD, atunci aceasta ar putea începe în 27 ianuarie.

1 afișare
Imaginea articolului Geoană: Pe 27 ianuarie am putea să avem şi ar trebui să avem sesiune extraordinară pe uninominal

Geoană: Pe 27 ianuarie am putea să avem şi ar trebui să avem sesiune extraordinară pe uninominal

„Aşteptăm o primă întâlnire a Birourilor Permanente ale Camerelor. Înţeleg că şi de la liberali există o astfel de dorinţă. Dacă există o majoritate în Birourile Permanente, pe 27 ianuarie am putea să avem şi ar trebui să avem o sesiune extraordinară dedicată votului uninominal”, a spus Geoană.

Curtea Constituţională a acceptat, în 13 decembrie, contestaţia preşedintelui Traian Băsescu, declarând neconstituţionale prevederi ale legii uninominalului pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament. Astfel, Parlamentul are obligaţia ca, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii.

Data de 27 ianuarie pică într-o duminică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici