George Tuţă spune că a câştigat la Sectorul 1: are 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand

Înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele 3 secţii de vot din sector, candidatul PNL George Tuţă spune că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, iar lucrurile nu se mai pot schimba în privinţa învingătorului.

Urmărește
322 afișări
Imaginea articolului George Tuţă spune că a câştigat la Sectorul 1: are 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand

George Tuţă spune că a câştigat la Sectorul 1: are 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand

„Suntem în ultima etapă a procesului electoral. Sunt ultimele 3 secţii care predau procesele verbale Biroului Electoral de sector. (...) Acum se centralizează ultimele trei secţii de vot care validează diferenţa, avantajul de 681 de voturi dintre mine şi doamna Armand”, spune George Tuţă, miercuri seara.

Acesta le-a mulţumit celor care i-au fost alături în campanie, mai ales lui Andrei Chiliman, fostul primar al Sectorului 1, căruia i-a făcut promisiunea de a continua proiectele „care au transformat Sectorul 1 în capitala Capitalei”

Întrebat dacă în acest moment George Tuţă este primarul ales al Sectorului 1, acesta a spus că „lucrul acesta îl va spune Biroul Electoral de Sector. Centralizarea noastră şi înainte de cele 3 secţii care se centralizează acum este cu aceeaşi diferenţă şi cu mine pe primul loc”.

Tuţă a precizat că după ce se termină şi această ultimă etapă, de centralizare a voturilor din cele trei secţii, se realizează procesul verbal al Sectorului 1 care va ajunge la Biroul Electoral al municipiului Bucureşti şi acolo va fi rezultatul final aprobat şi prezentat tuturor.

Întrebat în continuare dacă este posibil să se accepte cererea lui Clotilde Armand de renumărare a voturilor, George Tuţă a spus că din cele 167 de secţii, în 163 deja toate deciziile de aprobare a proceselor verbale au fost luate prin unanimitate.

„Adică inclusiv a reprezentanţilor domniei sale. Tot procesul a fost extrem de transparent, toţi candidaţii au avut acces, au fost prezenţi acolo, nu au fost intervenţii. De fiecare dată dacă a fost o suspiciune sau o greşeală, acestea au fost îndreptate. Nu există niciun fel de argument prin care ceva să nu fi fost la locul lui în această perioadă”, a mai spus Tuţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici