Gigel Ştirbu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii. Băsescu, după ceremonie: "Domnule ministru, mult succes!"

Liberalul Gigel Ştirbu a depus, marţi, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a preşedinţilor Camerelor, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu şi a membrilor Guvernului.

1012 afișări
Imaginea articolului Gigel Ştirbu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii. Băsescu, după ceremonie: "Domnule ministru, mult succes!"

Gigel Ştirbu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Ceremonia a durat câteva minute.

Preşedintele Băsescu a semnat decretele prin care ia act de demisia lui Daniel Barbu din funcţia de ministru al Culturii şi de numire în locul acestuia a lui Gigel Ştirbu.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi Decretul prin care se ia act de demisia lui Daniel-Constantin Barbu, ministrul Culturii, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

De asemenea, şeful statului a semnat marţi Decretul prin care este numit Gigel-Sorinel Ştirbu în funcţia de ministru al Culturii.

Propunerea Biroului Politic al PNL a fost votată în unanimitate vineri, la doar o zi după ce fostul ministru al Culturii şi-a dat demisia din aceată funcţie, din cauza comparaţiei făcută între bugetul ministerului şi cel alocat pentru bolnavii de HIV/SIDA. Premierul Ponta a confirmat faptul că a primit această demisie, dar ea nu a fost trimisă şi spre Administraţia Prezidenţială, motivându-se faptul că se doreşte ca această demisie să fie însoţită şi de propunerea pentru acest minister.

Băsescu, după rostirea jurământului de către Gigel Ştirbu: Domnule ministru, mult succes!

Preşedintele Traian Băsescu a avut o foarte scurtă intervenţie de la microfonul din Sala Unirii a Palatului Cotroceni, unde a avut loc ceremonia depunerii jurământului de învestire în funcţia de ministru al Culturii de către Gigel Ştirbu, spunând: "Domnule ministru, mult succes!".

"Domnule ministru, mult succes!", a spus preşedintele, la microfon, după ce Gigel Ştirbu a rostit jurământul de credinţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici