Gray: Autorităţile ştiu, cu siguranţă, că modul de numire a procurorilor şefi nu trebuie schimbat

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, potrivit raportului pe Justiţie prezentat în iunie, modul de numire în funcţie a procurorilor şefi trebuie să rămână neschimbat, fapt cunoscut "cu siguranţă" de către autorităţile româneşti.

24 afișări
Imaginea articolului Gray: Autorităţile ştiu, cu siguranţă, că modul de numire a procurorilor şefi nu trebuie schimbat

Gray: Autorităţile ştiu, cu siguranţă, că modul de numire a procurorilor şefi nu trebuie schimbat

Gray a spus că Executivul UE a urmărit cu atenţie, începând din momentul prezentării, în iulie, a raportului pe Justiţie, evenimentele din România, inclusiv votul de joi din Comisia juridică a Senatului.

El a amintit că în raportul pe Justiţie se arată foarte clar că modul de numire în funcţie a procurorilor şefi trebuie să rămână neschimbat, aşa cum a fost stabilit la instituirea mecanismului de cooperare şi monitorizare existent între autorităţile din România şi Comisie. Gray a ţinut să sublinieze că autorităţile de la Bucureşti cunosc "cu siguranţă" acest lucru.

"În acest stadiu, nu se poate vorbi despre o decizie a autorităţilor de la Bucureşti, a Parlamentului, de schimbare a modului de numire a procurorilor şefi, ci doar de un vot într-o comisie a Senatului. Parlamentul nu a votat în plen această schimbare", a spus Gray, menţionând că instituţia pe care o reprezintă va urmări cu atenţie evoluţiile legate de acest subiect.

El a adugat că specialiştii Comisiei urmăresc modul în care autorităţile române se preocupă de respectarea celor prevăzute în raportul pe Justiţie prezentat în iulie.

Comisia juridică a Senatului a adoptat, joi, un amendament la Legea 303/2004, prin care procurorii şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului ICCJ nu mai sunt numiţi de şeful statului, ci de plenul CSM, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Secţiei de procurori a CSM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici