Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în cazul Norica Nicolai

Guvernul a sesizat, joi, Curtea Constituţională pentru refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a accepta nominalizarea Noricăi Nicolai ca ministru al Justiţiei, printr-o scrisoare transmisă de către premierul Tăriceanu în care se solicite Curţii să constate că acest refuz este neconstituţional.

1 afișare
Imaginea articolului Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în cazul Norica Nicolai

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în cazul Norica Nicolai

"Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a transmis astăzi (joi - n.r.) preşedintelui Curţii Constituţionale o sesizare prin care se solicită Curţii să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, în sensul art.146, lit.e din Constituţie, între Guvernul României şi Preşedintele României, cauzat de refuzul preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a doamnei Norica Nicolai.

Se solicită Curţii Constituţionale, în numele Guvernului României, să constate că refuzul Preşedintelui României de a o numi pe doamna Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei este neconstituţional", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Vicepreşedintele liberal Norica Nicolai a fost nominalizată de PNL pentru postul de ministru al Justiţiei la sfârşitul anului trecut, dar preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze decretul de numire, invocând activitatea profesională anterioară a acesteia.

Premierul Tăriceanu a anunţat că îşi menţine propunerea, iar Norica Nicolai a declarat că nu va renunţa la acest post.

Documentul de sesizare a fost analizat de către consilierii juridici ai Guvernului înainte să fie transmis Curţii Constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici