Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea salarizării. Boc cere votul parlamentarilor, insistând că actul reflectă resursele economiei

Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament pe Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pe cea privind salarizarea în 2011 a acestei categorii de personal.

71 afişări
Imaginea articolului Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea salarizării. Boc cere votul parlamentarilor, insistând că actul reflectă resursele economiei

Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea salarizării (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

14:35 - Boc asigură parlamentarii că Guvernul va acorda în 2012 alte majorări salariale pentru bugetari

Premierul Emil Boc i-a asigurat, marţi, pe parlamentari că Guvernul va acorda angajaţilor din sectorul bugetar, în 2012, alte majorări salariale, suplimentar creşterii cu 15% decise pentru anul viitor, arătând totodată că aplicarea integrală a Legii salarizării ar necesita 54 miliarde lei în 2011.

El a explicat că Guvernul nu îşi permite să aloce anul viitor decât un fond total de salarii de 39 miliarde lei pentru sectorul bugetar, cu o creştere salarială de 15%.

"Dacă am aplica integral prevederile Legii salarizării, am avea nevoie de 54 miliarde lei. Anul acesta aplicăm o creştere salarială cu 15%, iar în anul 2012 vor fi alte majorări salariale", a spus Boc, în plenul Parlamentului.

14: 30 - Boc spune că nu este deranjat de intenţia opoziţiei de a sesiza din nou CC pentru Legea educaţiei

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Parlament, că nu este deranjat de intenţia opoziţiei de a sesiza din nou Curtea Constituţională în cazul Legii educaţiei, afirmând că acest demers reprezintă un drept constituţional.

"Este un drept constituţional, nu înţeleg de ce sunteţi deranjaţi de exercitarea unui drept constituţional", a răspuns Boc unei întrebări a presei privind anunţul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, de a sesiza din nou Curtea Constituţională în cazul Legii educaţiei.

14:05 - Boc cere votul parlamentarilor pe Legea salarizării, insistând că actul reflectă resursele economiei

Premierul Emil Boc a prezentat, marţi, parlamentarilor principalele prevderi ale proiectului legii salarizării unitare, promovat prin angajarea răspunderii, arătând că actul normativ reflectă posibilităţile maxime ale ţării raportat la resursele financiare ale economiei.

"Dacă 2010 a fost anul constrângerilor bugetare, 2011 va fi anul dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale ale statului, în care Legea salarizării ocupă un loc extrem de important. Nu vindem iluzii, ci spunem foarte clar ceea ce România poate în momentul de faţă", a spus Boc, în plenul Parlamentului.

14:00 - Tăriceanu a anunţat retragerea din plen a parlamentarilor PNL după anunţul privind Legea educaţiei

Deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în plenul Parlamentului, că grupurile parlamentare ale PNL se vor retrage de la lucrările Parlamentului dacă procedura de asumare a răspunderii Guvernului pe legea educaţiei naţionale va fi considerată încheiată, iar legea va fi trimisă la promulgare.

"Gestul dumneavoastră nu face decât să demonstreze încă o dată că ceea ce numim stat de drept în România nu mai există", i-a spus el preşedintelui de şedinţă, Roberta Anastase.

Liberalul a susţinut că orice procedură subsecventă asumării răspunderii, care este neconstituţională, devine şi ea nulă de drept.

"Dacă Parlamentul, prin majoritatea lui, va nesocoti decizia CC, care consideră că asumarea răspunderii este neconstituţională, atunci evident că nu mai suntem în cadrul statului de drept în România", a spus el.

Tăriceanu i-a spus Robertei Anastase că nu poate să declare că procedura asumării răspunderii a fost îndeplinită, Lar legea educaţiei naţionale a fost în consecinţă adoptată.

"Încălcaţi grav Constituţia şi, la o asemenea acţiune pe care dumneavoastră, în numele majorităţii, vreţi să o întreprindeţi, noi nu putem să fim părtaţi", a conchis deputatul PNL.

13:35 - Marko Bela: Nu politicienii, ci copiii au nevoie de o lege bună a educaţiei

"Aş vrea să fac o replică la ceea ce a spus domnul deputat Ludovic Orban. Domnul coleg a făcut o referire la UDMR, după ce s-au făcut deja foarte multe referiri la interesele UDMR. Domnul deputat, nu noi, cei din UDMR, avem interesul Legii educaţiei, fiindcă noi am făcut şcoala, am făcut şi universitatea. Dumneavoastră, după atitudinea pe care o aveţi, eventual aveţi nevoie de Legea educaţiei. În cazul nostru, copiii au nevoie, copiii români, copiii maghiari, copiii majoritari sau copiii minoritari din ţara aceasta au nevoie de o lege bună a educaţiei. Nu politicienii UDMR sau politicienii PNL, PSD şi aşa mai departe", a declarat Marko Bela.

El a mai cerut parlamentarilor din Opoziţie să nu mai facă referire la deciziile Birourilor Permanente de a accepta sau de a nu accepta o moţiune de cenzură.

"Dreptul de a accepta sau de a nu accepta o moţiune de cenzură este a plenului. Noi suntem reprezentanţii poporului, noi, senatorii şi deputaţii. Biroul Permanent este conducerea administrativă a Senatului şi atât", a conchis liderul UDMR.

13:25 - Orban: PNL va ataca la CC modul în care Legea educaţiei a fost considerată ca adoptată

Deputatul PNL Ludovic Orban a anunţat, marţi, în plenul Parlamentului, că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională modul în care Legea educaţiei naţionale a fost considerată ca adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.

El a susţinut că anunţul făcut de Roberta Anastase că Legea educaţiei naţionale a fost adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, în urma retragerii semnăturilor de pe moţiunea de cenzură, este unul "complet abuziv, complet neconstituţional şi complet fără legătură cu realitatea".

Liberalul a susţinut că Legea educaţiei naţionale pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea nu poate fi considerată adoptată deoarece proiectul a fost retrimis la Guvern de către Birourile reunite ale Parlamentului.

Orban a susţinut că Guvernul poate să-şi asume din nou răspunderea pentru un proiect de lege al educaţiei numai după finalizarea dezbaterii proiectului legii educaţiei naţionale în Senat.

Adresându-se preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, el i-a cerut să-i vină "mintea de pe urmă" şi să sfătuiască Guvernul să plece acasă cu Legea educaţiei şi să revină cu ea în Parlament atunci când Regulamentul şi Constituţia vor permite acest lucru.

13:10 - Şedinţa, prelungită până la finalizarea ordinii de zi

Senatorii şi deputaţii au decis, marţi, prelungirea programului de lucru în plenul reunit până la finalizarea ordinii de zi.

Decizia a fost luată cu 187 de voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi nicio abţinere, la propunerea liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader.

Iniţial, senatorii şi deputaţii stabiliseră ca programul şedinţei în plenul reunit pentru asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pentru legile salarizării personalului din sectorul bugetar să se încheie la ora 13.00.

Mircea Toader a propus prelungirea programului de lucru, în condiţiile în care parlamentarii PNL care îşi anunţau retragerea semnăturilor de pe moţiunile de cenzură depusă cu ocazia asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei naţionale făceau declaraţii politice privind neconstituţionalitatea asumării răspunderii în acest caz.

13:05 - Legea educaţiei pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, considerată adoptată

Legea educaţiei pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament este considerată adoptată, după ce liberalii au anunţat în plen că îşi retrag semnăturile de pe moţiunea de cenzură, a anunţat, marţi, de la prezidiu, preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

12:50 - Liberalii semnatari ai moţiunii de cenzură pe Legea educaţiei îşi retrag nominal în plen semnăturile

În plen îşi retrag semnăturile de pe moţiunea de cenzură doar parlamentarii PNL, întrucât parlamentarii PSD care au semnat-o nu se află în sală, grupul PSD decizând să se retragă de la lucrări.

Parlamentarii PNL merg în ordine la tribuna plenului comun, de unde anunţă retragerea semnăturii, unii dintre ei având şi scurte intervenţii, în care îşi motivează acest gest.

Astfel, deputatul PNL Cristian Adomniţei, fost ministru al Educaţiei, a precizat că îşi retrage semnătura de pe moţiunea de cenzură, deşi crede în fiecare literă şi cuvânt scris în aceasta.

12: 30 - Şedinţa a fost reluată

Şedinţa de plen a fost reluată în condiţiile în care parlamentarii PSD s-au retras de la lucrări, invocând faptul că nu pot participa la adoptarea unor hotărâri pe care le consideră neconstituţionale.

11:55 - Pauză de consultări

Şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului a fost întreruptă, marţi, pentru o pauză de consultări, solicitată de către liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a susţinut că adoptarea propunerii premierului Emil Boc, de continuare a procedurii de angajare a răspunderii pe Legea educaţiei, ar duce la nesocotirea, pentru prima dată în 20 de ani, a deciziei Curţii Constituţionale.

Tăriceanu a spus că decizia CC arată clar că angajarea răspunderii este neconstituţională şi a solicitat plenului să ia notă de faptul că deputaţii PNL şi-au retras semnăturile de pe moţiunea de cenzură.

El a arătat că, în consecinţă, Guvernul nu este angajat pe o moţiune care să-i dea dreptul să continue această procedură de angajre a răspunderii pe Legea educaţiei.

Tăriceanu a solicitat, de asemenea, ca plenul să constate că solicitarea făcută de iderul grupului PDL din Cameră, Mircea Toader, precum şi de către premierul Emil Boc nu are obiect.

"Trebuie să ţinem cont de deciza Curţii. Altfel, nesocotind-o, ieşim din modul legal în care Parlamentul poate să funcţioneze. Ar fi pentru prima oară în 20 de ani când Parlamentul ar nesocoti a decizie a Curţii. Vă rog să luaţi act de aceste elemente şi să considerăm, cu tot regretul, pentru Guvern, că această procedură de angajare a răspunderii Guvernului a neconstituţională", a spus Tăriceanu.

11: 50 - Boc: Geoană se încăpăţânează să nu recunoască ultima decizie CC, e lipsit de argumente juridice

Refuzul preşedintelui Senatului ca Guvernul să continue angajarea răspunderii pe Legea educaţiei denotă încăpăţânarea acestuia de a nu recunoaşte ultima decizie a CC, care permite derularea procedurii, Geoană fiind lipsit de argumente juridice şi apelând doar la declaraţii politice, afirmă premierul Emil Boc.

El a precizat că susţine continuarea angajării răspunderii pe Legea educaţiei bazat nu pe opinii personale, ci pe ultima decizie a Curţii Constituţionale.

"Din punctul meu de vedere, este vorba doar de încăpăţânarea preşedintelui Senatului, în special, de a nu recunoaşte ultima decizie a Curţii Constituţionale, care este foarte clară şi fără echivoc, spunând că procedura trebuie continuată şi că o moţiune de cenzură, odată depusă, nu poate fi oprită", a spus Boc.

Atenţionat de jurnalişti asupra faptului că preşedintele Senatului a anunţat că va sesiza din nou Curtea Constituţională, şeful Guvernului a spus că nu este "niciun fel de problemă" din acest punct de vedere, deoarece decizia CC este clară.

Solicitat să comenteze şi afirmaţiile preşedintelui Senatului conform căruia Guvernul continuă angajarea răspunderii pe Legea educaţiei pentru a obţine voturile UDMR la dezbaterile din Parlament asupra bugetului pe 2011, premierul a răspuns că Geoană apelează la astfel de declaraţii politice deoarece este lipsit de argumente.

"Când nu ai argumente constituţionale şi juridice faci declaraţii politice", a spus Boc.

11:45 - Geoană: Indifererent de ce şiretlic veţi încerca la Legea educaţiei, nu va va folosi, voi sesiza CC

"Indifererent de ce şiretlic veţi încerca, nu va folosi, pentru că imediat după ce, probabil, prin acest vot, care nu are niciun fel de temei procedural, a fost traversată cu forţa prin Parlament,vă anunţ că în termenul legal voi contesta această lege" la Curtea Constituţională, a spus el, în plenul Parlamentului.

11:40 - Duşa: Parlamentarii PSD+PC vor părăsi plenul

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat, marţi, în plenul Parlamentului, că grupurile parlamentare ale PSD şi PC vor părăsi sala dacă parlamentarii puterii vor continua procedura privind Legea educaţiei naţionale.

El a anunţat că parlamentarii PSD şi PC nu au votat atunci când preşedintele de şedinţă, Roberta Anastase, a supus la vot introducerea unui nou punct pe ordinea de zi, respectiv continuarea procedurii asumării pe Legea educaţiei.

11:35 - Marko: Nu accept să nu am dreptul ca în plen să dau un vot în orice problemă privind Parlamentul

"Nu accept, în calitate de senator, să nu am dreptul ca în plenul Camerelor reunite să nu am un vot de dat în orice problemă care priveşte Parlamentul", a mai spus Marko Bela.

11: 30 - Continuarea procedurii pe Legea educaţiei, introdusă pe ordinea de zi a plenului Parlamentului

Continuarea procedurii asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei a fost introdusă pe ordinea de zi de marţi a plenului Parlamentului, în timpul votului parlamentarii opoziţiei vociferând în sală.

11:25 - Boc: Guvernul susţine continuarea în Parlament a procedurii pe Legea educaţiei, bazat pe decizia CC

Guvernul susţine introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului a punctului privind prezentarea moţiunii de cenzură în cazul Legii educaţiei şi continuarea calendarului de angajare a răspunderii, bazându-se pe decizia CC care permite derularea acestei proceduri, a afirmat premierul Emil Boc.

"Textul constituţional trebuie respectat fie că ne place sau nu. Decizia Curţii Constituţionale nu lasă nicio urmă de îndoială", a spus Boc, în plenul Parlamentului.

11:05 - PSD susţine că solicitarea PDL privind Legea educaţiei nu are bază juridică

Deputatul PSD Cristian Dumitrescu a susţinut, marţi, în plenul Parlamentului, că solicitarea de continuare a procedurii privind Legea educaţiei făcută de liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, nu are bază juridică.

El a atenţionat-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, că introducerea unui astfel de punct pe ordinea de zi ar fi "un abuz de drept".

10: 55 - PDL cere introducerea pe ordinea de zi a plenului a continuării procedurii la Legea educaţiei

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a cerut, marţi, în plenul Parlamentului, ca pe ordinea de zi să fie introdus un punct nou, respectiv continuarea procedurii privind Legea educaţiei, el menţionând că face această propunere având în vedere faptul că a fost depusă o moţiune de cenzură.

10: 45 - Şedinţa Parlamentului a început

Şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului pe Legea salarizării unitare a început, marţi, cu o întârziere de 45 de minute faţă de programul stabilit iniţial.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

Preşedintele Camerei a anunţat că, din totalul de 470 de parlamentari, şi-au înregistrat prezenţa 284, fiind absenţi 186.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici