Guvernul se stabileşte la Cotroceni

Împărţirea ministerelor între PSD şi PDL şi, eventual, nominalizarea candidaţilor pentru funcţiile ministeriale, ar putea avea loc la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, la întâlnire participând delegaţii restrânse ale PSD şi PDL, de câte trei persoane.

18 afișări
Imaginea articolului Guvernul se stabileşte la Cotroceni

Guvernul se stabileşte la Cotroceni (Imagine: Mediafax Foto)

Surse din cele două formaţiuni au precizat că Traian Băsescu va avea un cuvânt important de spus în procesul de împărţire a ministerelor şi în cel de nominalizare a candidaţilor, el făcându-şi cunoscută poziţia, în acest sens, în cadrul întâlnirii de marţi seara, ca şi în cadrul întâlnirilor succesive pe care le-a avut cu delegaţiile restrânse ale PSD şi PDL.

Pe lângă problema în sine a împărţirii ministerelor între PSD şi PDL, există şi problema preluării portofoliilor respective, problema care implică identificarea unor persoane "dezirabile", asupra cărora să nu planeze "umbre" sau suspiciuni. Pe lângă acest considerent, se caută, totodată, şi persoane capabile, profesioniste.

Toate variantele de lucru ale unui posibil Guvern, care se discută între liderii PDL şi PSD, pornesc de la dreptul de primă alegere a unui minister, drept deţinut de către social-democraţi.

Liderii PDL se aşteaptă ca PSD să aleagă, cel mai probabil, Ministerul Infrastructurii şi Transporturilor, care ar putea fi ocupat de Dan Nica.

Nominalizarea lui Nica pentru acest portofoliu este însă condiţionată de decizia lui Ilie Sârbu în ceea ce priveşte acceptarea unei funcţii de vicepremier care, potrivit ultimelor discuţii dintre PSD şi PDL, nu include şi un portofoliu ministerial, ci doar coordonarea unor agenţii aflate în prezent în subordinea premierului.

Surse din PSD au afirmat că, dacă funcţia de vicepremier nu va avea consistenţa dorită de Sârbu, acesta s-ar putea reorienta către Ministerul Agriculturii, care urma să fie ocupat de Valeriu Steriu, în varianta în care Sârbu ar fi acceptat să fie vicepremier, fie şi fără portofoliu, dar cu drept de semnătură pe anumite acte ale Guvernului.

În condiţiile în care Sârbu va opta pentru Agricultură, cei mai mulţi lideri PSD îl creditează pe Dan Nica drept ocupant al funcţiei de vicepremier, situaţie care ar putea duce la nominalizarea lui Liviu Dragnea pentru Ministerul Transporturilor.

Potrivit unor surse din PSD, mai mulţi lideri social-democraţi au propus ca PSD să aleagă, ca primă opţiune, chiar Ministerul Internelor, lăsând Transporturile pentru PDL, variantă în care tot Liviu Dragnea ar fi putut fi nominalizat, deşi pentru MIRA, în interiorul PSD, şi-a făcut cunoscută opţiunea şi Gabriel Oprea.

Aceleaşi surse au arătat că nici Dan Nica nu agreează o funcţie de vicepremier, văzută mai degrabă ca una decorativă, el având, potrivit unor lideri social-democraţi, şi posibilitatea de a conduce Ministerul Comunicaţiilor, dacă Dragnea va fi preferat de conducerea PSD pentru portofoliul Transporturilor.

După ce PSD va alege primul minister, democrat-liberalilor le-ar reveni dreptul de a revendica următoarele două portofolii. Cel mai probabil, unul dintre ele va fi Ministerul Administraţiei şi Internelor, care va fi condus de Vasile Blaga.

A doua opţiune ar putea fi Ministerul Finanţelor Publice, deşi deocamdată în interiorul PDL nu există un finanţist unanim acceptat. Varianta Ionuţ Popescu nu este acceptată de foştii PD-işti, în timp ce numele lui Gheorghe Pogea nu este agreat de preşedintele Traian Băsescu, iar Adriean Videanu exclude orice funcţie ministerială.

Dacă PDL nu va opta pentru Finanţe, şi-ar putea alege Economia, unde să numească un tânăr ministru. În acest caz, Finanţele vor reveni PSD, deşi şi social-democraţii încearcă să evite această alegere, neavând un titular cert şi neobţinând nici răspunsuri favorabile din partea unor ex-social-democraţi ca Florin Georgescu şi Mihai Tănăsescu.

Surse din PSD acreditează ideea că social-democraţii şi-ar dori mai degrabă Ministerul Economiei, vehiculând în acest sens numele deputatului Iulian Iancu.

O altă opţiune care, marţi seara, era creditată ca aparţinând PDL era Ministerul Apărării, pentru Mihai Stănişoară, unul dintre favoriţii preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit aceloraşi surse, cel mai probabil că PSD va mai avea Externele (Cristian Diaconescu sau Titus Corlăţean) şi Dezvoltarea Regională (Ion Toma), iar PDL şi-ar putea adjudeca Educaţia, pentru Mircea Miclea deşi social-democraţii îşi doresc, la rândul lor, acest portofoliu, unii lideri de filiale dorind ca Ecaterina Andronescu să fie titularul acestui minister.

Social-democraţii dau ca foarte posibilă alegerea Ministerului Muncii (Marian Sârbu), în timp ce democrat-liberalii creditează ca aproape certă alegerea Ministerului Culturii (Sever Voinescu).

Întrucât nici PSD şi PDL nu au trecut peste problemele legate de opţiunile în ceea ce priveşte primele cinci-şase ministere ca importanţă, în ambele partide se vehiculează pretenţii şi nume pentru cel puţin trei ministere : Turism (Roberta Anastase ) Mediu (Sulfina Barbu, respectiv Ion Bazac, fost secretar de stat în Cabinetul Năstase) şi Tineret (Monica Ridzi, respectiv Nicolae Bănicioiu).

Justiţia va fi, cel mai probabil, singurul minister condus de un independent.

Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul ar putea reveni PSD, surse social-democrate creditându-l şi pe Victor Ponta ca un posibil titular, iar Secretariatul General al Guvernului va fi condus de un reprezentant al PDL.

În ultima perioadă a fost vehiculată ideea că PSD ar fi renegociat protocolul de colaborare politică cu PDL, asigurându-şi pentru sine SGG.

Citeşte şi

Boc: Guvernul va avea 18 ministere, un vicepremier şi un ministru pentru relaţia cu Parlamentul

Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici