Haşotti: Dacă PNL oferea aceleaşi condiţii ca şi PD, PSD făcea alianţă cu PNL şi retrăgea moţiunea

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Partidul Social Democrat şi Partidul Democrat au încheiat un protocol care ar fi însemnat accederea la putere a social-democraţilor în cazul în care moţiunea de cenzură ar fi trecut de Parlament.

3 afișări

Puiu Haşotti a spus că liderii liberali au avut mai multe întâlniri cu conducerea PSD cu numai o zi înainte de moţiune, ocazie cu care au aflat de protocolul încheiat între democraţi şi social-democraţi.

"Iniţial nu am crezut în existenţa acestui act, dar în timpul discuţiilor ei ne-au confirmat acest fapt. Liderii PSD au spus că dacă le oferim acelaşi condiţii ca şi PD, vor face alianţă cu noi şi îşi vor retrage moţiunea. Nu am fost de acord să ne lăsăm şantajaţi şi am respins propunerea”, a afirmat vicepreşedintele PNL.

Potrivit acestuia, procotolul PD-PSD prevedea ca cele două formaţiuni politice să aibă un număr egal de miniştri, câte zece fiecare, prim-ministru ar fi fost Vasile Blaga, iar funcţia de vicepremier i-ar fi revenit lui Ilie Sârbu, care ar fi ocupat şi portofoliul Agriculturii. Puiu Haşotti a mai spus că, din informaţiile pe care le are, Liviu Dragnea ar fi fost ministru al Administraţiei şi Reformei Administrative, Constantin Niţă urma să fie numit în funcţia de ministru al Finanţelor, iar Victor Ponta ar fi fost ministru al Justiţiei.

Haşotti crede că PD este avantajat de căderea moţiunii pentru că altfel ar fi fost pus în situaţia să nu respecte protocolul încheiat cu PSD. Liderul liberal s-a declarat surprins că înţelegerea dintre cele două forţe politice excludea apariţia PLD la guvernare, partid care nu ar fi primit niciun post de ministru dacă moţiunea era adoptată de Parlament.

Liderii PD şi PSD s-au întâlnit, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, concluzia discuţiilor fiind că în cazul în care moţiunea este adoptată de Parlament soluţia de ieşire din criză rezidă într-un guvern de uniune naţională, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cele două partide, înaintea dezbaterii moţiunii de cenzură.

Surse din cele două formaţiuni au afirmat că preşedintele PD, Emil Boc, le-ar fi promis liderilor PSD că, dacă parlamentarii social-democraţi se vor mobiliza şi vor vota moţiunea de cenzură, PD va iniţia chiar în cursul zilei de miercuri o delegaţie de negociere cu PSD. Sursele citate au spus că, dacă moţiunea va trece, preşedintele Traian Băsescu îl va nominaliza pe secretarul general al PD, Vasile Blaga, să formeze un guvern PD-PLD-PNL.

În urma previzibilului refuz al PNL, şeful statului va nominaliza, peste două zile, un premier, tot din PD, probabil tot Vasile Blaga, pentru a forma un guvern de uniune naţională, din care să facă parte şi PSD. PD şi PSD vor începe, însă, să negocieze chiar miercuri formarea acestui guvern de uniune naţională imediat ce Cabinetul Tăriceanu II va cădea în Parlament, arătau sursele citate.

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a confirmat, miercuri, înaintea dezbaterii moţiunii, că între PSD şi PD a existat "o negociere, o înţelegere", a cărei concluzie este legată de formarea unui "guvern de largă respiraţie"." Întrebat dacă există un protocol semnat de PSD cu PD, Nicolae Văcăroiu a răspuns: "Nu ştiu dacă este semnat sau nu, dar a fost o negociere, o înţelegere cu PD". Întrebat care este concluzia înţelegerii cu PD, Văcăroiu a spus: "Concluzia este legată de formarea unui guvern, cum spunea Geoană, de largă respiraţie".

Preşedintele PD, Emil Boc, a susţinut că nu există niciun protocol încheiat de către democraţi cu PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici