Haşotti: Prigoană să facă o iniţiativă legislativă, să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că îi propune democrat-liberalului Silviu Prigoană să facă o iniţiativă legislativă prin care să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina, precizând că şi preşedintele Traian Băsescu ar fi de acord cu acest demers.

27 afișări
Imaginea articolului Haşotti: Prigoană să facă o iniţiativă legislativă, să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina

Haşotti: Prigoană să facă o iniţiativă legislativă, să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Încă puţin şi domnul Prigoană o să mute Parlamentul în groapa de gunoi Glina, de unde el să poată să facă prostii. Eu îi propun domnului Prigoană să facă o iniţiativă legislativă şi să nu mai mute Legislativul unde a vrut el, ci să-l mute în groapa de gunoi Glina, unde cred că şi domnul Băsescu va fi de acord. Eu nu spun nici da, nici nu", a spus Puiu Haşotti.

Deputatul PDL Silviu Prigoană vrea ca Palatul Parlamentului să treacă treptat în administrarea CGMB până la 1 ianuarie 2012, Legislativul urmând să se mute în clădirea de pe Bulevardul Unirii care în prezent are destinaţia de mall cultural şi se află în administrarea Ministerului Culturii.

Prigoană, care, inclusiv în campania electorală pentru Parlament, şi-a anunţat intenţia de a muta Camera Deputaţilor şi Senatul din actualul sediu, a depus în 19 mai la Cameră o propunere legislativă în acest sens, care a fost prezentată în 20 mai Biroului Permanent. Biroul a decis ca propunerea să fie transmisă Senatului, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici