Hrebenciuc: Sima e vicios de bursă. M-am întâlnit cu el şi Predoiu, discuţia a fost una de cafea

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, pentru "Gândul", că nu înţelege de ce numele său apare în scrisorile trimise de Cristian Sima, susţinând că acesta "fabulează".

997 afișări
Imaginea articolului Hrebenciuc: Sima e vicios de bursă. M-am întâlnit cu el şi Predoiu, discuţia a fost una de cafea

Hrebenciuc: Sima e vicios de bursă. M-am întâlnit cu el şi Predoiu, discuţia a fost una de cafea (Imagine: Sebastian Sascau/Mediafax Foto)

"Nu am avut nicio relaţie cu Sima, este o nebunie, fabulează. Mi-a propus să cumpăr Hotnews, am spus că nu sunt interesat chiar dacă aş avea bani. Am mai avut discuţii la o cafea despre bursă", a subliniat Hrebenciuc pentru Gândul.

El a descris cum a ajuns să se întâlnească cu Sima şi fostul minstru al Justiţiei, Cătălin Predoiu. "La Clubul Francez, el era cu Predoiu şi am stat de vorbă. Am dat mâna cu el şi am stat de vorbă, am băut cu o cafea. Discuţia a fost pur întâmplătoare", a adăugat Hrebenciuc.

Social-democratul a precizat că nu a avut nicio întâlnire la Murighiol cu Cristian Sima.

"Nu am fost la Murighiol cu Sima. Numai în România poate fi un caz că se pierd bani la bursă, iar off-shore-ul său nici măcar nu era autorizat de CNVM", susţine Hrebenciuc.

"Eu sunt şahist, iar şahul, matematica devin un viciu. Toată ziua ai juca numai şah, te prinde. Când am discutat cu el mi-am dat seama că este un «vicios» de bursă, el vorbea numai de bursă. A fost o discuţie de cafea, dar a fost el impresionat că vorbeam despre bursă", a subliniat social-democratul. Potrivit acestuia, apariţia numelui său în acest caz ţine de faptul că se apropie campania electorală.

Numele lui Viorel Hrebenciuc apare într-o a treia scrisoare atribuită lui Cristian Sima şi publicată pe blogul jurnalistului Radu Soviani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici