Iliescu către Dâncu: Munca politică nu e să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, luni, că liderul PSD Cluj Vasile Dâncu nu are forţa morală să-şi recunoască eşecul de la locale, unde a dovedit incapacitate organizatorică şi a precizat că "munca politică de substanţă nu e să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice".

12 afișări
Imaginea articolului Iliescu către Dâncu: Munca politică nu e să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice

Iliescu către Dâncu: Munca politică nu e să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice (Imagine: Mediafax Foto)

Iliescu a declarat că eşecul de la alegerile locale al organizaţiei PSD Cluj, care "are printre cele mai slabe rezultate", ar trebui să le dea de gândit celor din organizaţie.

"Ei au vrut s-o facă pe campionii reformării şi modernizării partidului. S-o fi demonstrat! Nu vorbe, nu în teorii, au avut trei ani de zile în care să fi demonstrat ce înseamnă abordare modernă a social-democraţiei. Care este cântarul eficienţei muncii politice? Rezultatul într-o campanie electorală! Ori ei se situează la coada clasamentului. Atunci în ce constă autoritatea lor şi de unde această aroganţă, pretenţia să fie şi pedagogii altora, când nu demonstrează prin fapte acest lucru?", a spus Iliescu.

El a ţinut să precizeze că nu există nicio "chestiune de ordin personal" între el şi Vasile Dâncu şi nici nu a avut vreo discuţie cu acesta. "Nu, de ce trebuia să am?! Ceea ce s-a relatat în nişte organe de presă este total neavenit. Că eu am ceva cu Dâncu sau cu organizaţia de la Cluj. Nu sunt un tip ranchiunos de felul meu", a spus Iliescu.

Întrebat unde este celebrul grup de la Cluj, preşedintele de onoare al PSD a răspuns: "E la coada clasamentului, acolo e!"

Referindu-se la afirmaţiile lui Vasile Dâncu potrivit cărora el a fost o victimă a mineriadei lui Miron Mitrea, prin excluderea de la şefia PSD Cluj, Ion Iliescu a spus: "Păi, vedeţi, o asemenea răbufnire este total neavenită! Şi pentru un om inteligent cum este Dâncu este de neînţeles. Adică el nu are forţa morală să spună «fraţilor, nu mă pricep, dom'le! În materie de muncă organizatorică am dovedit incapacitate, de trei ani de zile suntem acolo, le dăm altora lecţii, iar noi nu suntem capabili să o demonstrăm în practică, iar alţii pe care-i considerăm mai nu ştiu cum iată că reuşesc»".

Iliescu a ţinut să dea exemplul organizaţiei PSD Constanţa, care a avut un "comandament judeţean la alegerile din luna iunie", astfel că au lucrat aplicat, concret, luând problemele specifice fiecărei localităţi în parte, având un mesaj adaptat.

"Asta înseamnă muncă politică de substanţă şi nu să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice", a continuat Iliescu.

Întrebat ce va face Vasile Dâncu după deciziile din CEx, Ion Iliescu a răspuns că nu ştie şi nu îl interesează.

"Cred că şi el şi alţii ar trebui să reflecteze cu multă pertinenţă şi decenţă şi să înveţe de la alţii care iată că ştiu să facă şi muncă politică practică nu numai să scrie despre şi să facă teorii în jurul activităţii politice. De la cei cu rezultate bune" a spus el.

Referindu-se la rezultatele slabe obţinute de unele filiale PSD la alegeri, Ion Iliescu a spus că fiecare organizaţiei trebuie să facă o "analiză proprie".

"Fiecare trebuie să tragă concluziile, pentru activitatea viitoare. Această reacţie impulsivă, intempestivă, nu e niciodată binevenită. Eu înţeleg amărăciunea oricui. Nu cred că cineva este fericit că a avut rezultate slabe. Recomandarea de fond asta este: fraţilor, fiecare în parte, staţi cu picioarele în lighean, cum spune românul, şi analizaţi cu toată seriozitatea ce se întâmplă", a mai spus Iliescu.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, vineri, decizia Comitetului Executiv de dizolvare a conducerilor filialelor judeţene care au obţinut un scor de sub 20% la alegerile locale.

PSD Cluj aşteaptă din partea Consiliului Naţional al partidului o decizie statutară în ceea ce priveşte validarea sau invalidarea deciziei CEx de dizolvare a conducerii, în condiţiile în care social-democraţii clujeni consideră nestatutară hotărârea, a declarat, luni, liderul filialei, Vasile Dâncu.Vasile Dâncu a declarat presei, la finalul şedinţei Biroului Permanent Judeţean (BPJ) Cluj, că în cazul în care la Consiliul Naţional va fi validată decizia de dizolvare, membrii PSD Cluj se vor întâlni şi vor decide ce vor face mai departe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este prematur să vorbim despre o plecare din partid. Atunci când te asociezi într-un partid, ai toate variantele la dispoziţie, aşa cum, întotdeauna există şi posibilitatea de a nu mai urma un proiect pe care l-ai început dacă nu mai ai condiţii necesare pentru acest lucru", a afirmat Vasile Dâncu.

El consideră că, dincolo de formele de "violenţă intrapartinică" care s-au exersat asupra PSD Cluj, există soluţii politice pentru a continua proiectul început, repectiv al construcţiei social-democraţiei în România şi Transilvania".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici