Iliescu, despre neinvitarea lui Băsescu la aniversarea Senatului: Nu vreau să mă pronunţ

Fostul preşedinte Ion Iliescu nu a dorit să comenteze, marţi, neinvitarea şefului statului, Traian Băsescu, la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, arătând, totuşi, că ideile despre unicameralism reprezintă o ”viziune fixistă şi primitivă”, de revenire la Marea Adunare Naţională.

513 afișări
Imaginea articolului Iliescu, despre neinvitarea lui Băsescu la aniversarea Senatului: Nu vreau să mă pronunţ

Iliescu, despre neinvitarea lui Băsescu la aniversarea Senatului: Nu vreau să mă pronunţ (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ion Iliescu a spus, la sosirea la Senat, că are destulă experienţă din cele două mandate de preşedinte şi două de senator.

”Am auzit şi păreri legate de reîntoarcerea la Marea Adunare Naţională (...) Oameni care au rămas cantonaţi într-o viziune fixistă şi primitivă”, a spus Ion Iliescu, despre cei care susţin unicameralismul.

Întrebat dacă se referă la preşedintele Traian Băsescu, Ion Iliescu a spus: ”Printre alţii. El exprimă un punct de vedere, facem economie, ce atâtea Camere, ce atâta parlamentarism. Cu Marea Adunare Naţională era de două ori pe an, o zi, şi cu asta se termina funcţia Marii Adunări Naţionale”.

Ion Iliescu nu a dorit să comenteze neinvitarea preşedintelui Traian Băsescu la eveniment.

”Nu vreau să mă pronunţ”, a spus el.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici