Iliescu: Moratoriul PSD, încercare de a linişti spiritele

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că moratoriul decis la ultima şedinţă a Consiliului Naţional al partidului, de la Braşov este "o încercare de a linişti spiritele şi de a judeca cu mai multă atenţie", iar din acest punct de vedere a arătat că este de acord cu acesta.

1 afișare
Imaginea articolului Iliescu: Moratoriul PSD, încercare de a linişti spiritele

Iliescu: Moratoriul PSD, încercare de a linişti spiritele

"Mă rog, este un fel de încercare de a linişti spiritele, pentru a judeca cu mai multă atenţie. Din acest punct de vedere sunt de acord", a spus Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a mai adăugat că nu este de acord cu multe alte aspecte, dar a precizat că nu doreşte să le comenteze acum.

"Nu sunt de acord cu multe altele, dar acum nu vreau să le comentez" , a spus Iliescu.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, sâmbătă, să instituie un moratoriu în cazul preşedintelui de onoare Ion Iliescu, care are timp până după alegerile pentru PE să se gândească dacă doreşte să facă parte din conducerea partidului, a anunţat public liderul formaţiunii, Mircea Geoană.

Geoană a afirmat că, pe viitor, membrii partidului care vor acţiona sau vor face declaraţii împotriva PSD se vor situa automat în afara partidului şi Comitetul Executiv va lua măsurile în consecinţă.

Liderul PSD a precizat că aceste decizii au fost luate în unanimitate şi că niciun coleg nu a cerut sancţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici